Vasile Soporan, rapsodul din Frata, Cluj

Născut pe 4 martie 1936 în comuna Frata din Județul Cluj, Vasile Soporan este unul dintre artiștii renumiți ai Transilvaniei și unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară autentică.

Vasile Soporan ste considerat un tezaur viu al folclorului din Transilvania, datorită modului original de interpretare a cantecelor cât și compoziției melodice.

A cântat de mic, mergând la muncile câmpului, la sapă sau la coasă. Un horitor drag lui, de la care a învățat multe cântece și care i-a fost un soi de mentor, este Solomon din Bercheş. Apoi, mama şi tata – care a fost un mare horitor şi un bun dansator –, dar și oamenii din sat i-au fost profesori pentru cariera muzicală de mai târziu.

Vasile Soporan înregistrează în anul 1982 primele piese originale la Radio Cluj, în acompaniamentul tarafului vestitului Şandor (Alexandru Ciurcui) din Soporu de Câmpie, declarat și el Tezaur Uman Viu în 2014. Este remarcat imediat de către specialiştii şi de iubitorii de folclor pentru vocea sa nativă puternică, dar cu timbru cald. Cariera sa artistică va însemna de acum înainte dese apariţii pe scenă, în ţară şi în afara ei. Cântecele lui Vasile Soporan sunt pline de încărcătură emoţională, iar textele sunt inspirate „din viață”.

Prin interpretarea lor, artistul suferă şi se bucură, plânge şi râde deseori, transmiţând o stare de trăire credibilă. Datorită radioului, a emisiunilor televizate sau a numeroaselor spectacole folclorice la care a luat parte de-a lungul carierei sale, interpretul şi-a impresionat publicul prin evoluţia sa unică, caracterizată de un temperament viu şi deosebit de antrenant.

Repertoriul muzical al horilor vocale, completat astăzi şi cu cântece de joc, peste 100 de cântece proprii, este întregit aproape la fiecare apariţie scenică cu execuţia dificilului şi istovitorului dans fecioresc de pe câmpie, jucat cu deosebită vigoare, ca la vârsta tinereţii.

Cea mai dragă i-a fost doina despre care spune că înseamnă „stâmpărarea sufletului”: prin doină îți descarci greutățile, iubirea, bucuriile și necazurile. A fost premiat de multe ori pentru interpretarea sa și a ajuns peste hotare, pentru prima dată, în 1988.

După ‘90, trece de la cântatul prin satele de pe Valea Arieşului alături de orchestra Fabricii de Ciment din Turda, la apariţii apreciate în oraşe mari, precum Turda, Cluj, Bucureşti, sau chiar peste hotare: Franţa, Elveţia, Germania, Belgia şi Statele Unite ale Americii, la celebra întâlnire internaţională a tradiţiilor mondiale: Festivalul Smithsonian din Washington.

Vasile Soporan este un liant între lumea pierdută a satului românesc tradiţional şi zilele actuale. N-are timp de stat pe prispa casei şi de privit în trecut, nostalgic, îngrijeşte animalele şi gospodăria, merge la munca câmpului şi, când este chemat la oraş, îi sfârâie tălpile să arate ce-i mai frumos în muzica şi-n jocul câmpiei Ardealului.

În 2012 Vasile Soporan a primit titlul onorific de ”Tezaur Uman Viu”.

„Îmi scriu singur toate textele, deși n-am umblat prea mult la școală din cauza războiului. Școala noastră s-o ocupat atuncea de cătane și tata m-o dat slugă. Pe vremea când eram copil mic, auzeam oamenii cum cântă la lucrul câmpului, fiindcă mai demult, toată lumea satului lucra la sapă, la coasă, la secere și erau unii care aveau voce nemaipomenită, ca şi Solomon din Bercheş, un horitor foarte drag mie, pe care l-am ascultat cel mai mult. Multe hori le-am învăţat de la el, apoi de la mama şi de la tata – care a fost un mare horitor, dar şi un bun jucăuş – şi de la oamenii din sat. Am cântat şi-atunci şi cânt şi-acuma, ca să mă stâmpăr. Prin hori, omul îşi descarcă greutăţile din suflet, cântându-şi bucuriile şi necazurile! Da’ şi despre joc trebuie să vă spun că mi-i drag. Cântecul şi jocul, ăştia-s fraţi gemeni. Un om care cântă, trebuie să şi joace!” Vasile Soporan