Tudor Ioan, pictor

Ioan Tudor s-a născut in data de 28 februarie 1958, în Bucureşti.

A urmat Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” apoi, după ce a luat lecţii cu pictorul Ion Gânju, s-a înscris la Institutul de Artă din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1983. Aici a studiat mai întâi, timp de doi ani, sculptura cu Florea Vladimir şi Dimitrie Căileanu, după care a trecut la pictură, atras de profesorii Corneliu Ionescu, Neagoe şi Dimitrie Gavrilean. Doctor în arte vizuale.

Din 1990 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Visual Artists’ Union of Romania‏), si membru fondator al Grupului „Axa” din 1995.

Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, S.U.A., Franţa, Italia, Austria, Canada.

Distincții:
Premiul pentru pictură la Festivalul International A.R.T.E.,Ediția 2019, Iasi
Diploma de Excelenta, Salonul International al Profesorilor de Arte Vizuale editia a XVII, Iasi, 2019
Titlul de Excelenta in Arte Vizuale Festivalul International Arte-Reciclari-Terapii-Educatie, editia a IX a, Iasi 2019
Diploma de Onoare, martie 2019, acordata de Universitatea Dunarea de Jos din Galati pentru competenta profesional-stiintifica
Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, Categoria C – „Artele plastice” (2004);
Premiul de Excelență al Filialei Galați a U. A. P. R. (2016);
Premiul Filialei Galați a U. A. P. R. pentru dezvoltarea culturii artistice (2017).