Stefan POTOP, pictor

Pictorul Ștefan Potop s-a născut în 1960, la Tazlău, județul Neamț.

Stefan Potop a urmat Liceul de Arta  – Bacau, iar apoi Facultatea de Arte Plastice “George Enescu” – Iasi, promotia 1987 – Diploma de licenta în profilul Arte Plastice specializarea pictura, restaurare

Aproape întreaga carieră artistică a lui Ștefan Potop, un reputat pictor nemțean, aflat la deplina maturitate a resurselor sale creatoare, este focalizată pe deslușirea cât mai fidelă și subtilă a particularităților și valorilor expresive ale figurii umane. Un îndelungat exercițiu eseistic de reabilitare a unui gen și a unei practici artistice care a făcut epocă în pictura universală de pretutindeni și în toate timpurile – arta portretului”, Corneliu Antim.

Lucrările sale au făcut obiectul unor expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate: Piatra Neamț, Iași, Bacău, București, Chișinău, Veneția, Praga sau Bruxelles.