Sorin DUMITRESCU MIHĂEȘTI, pictor

Sorin Dumitrescu Mihăești s-a născut in anul 1961, in Mihăești, Argeș.

A absolvit Liceul de Artă din Pitești în anul 1980, iar mai târziu Facultatea de Sociologie.

Artistul a avut prima expoziție de pictură în anul 1989.

Sorin Dumitrescu Mihăeşti este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, iar numele său apare în International Dictionary of Artists – Santa Barbara CA – U.S.A.

Artistul comunică prin formă şi culoare. De fapt lucrările sale sunt secvenţe de trăiri, stări şi revelaţii. Acestea trebuie să incite privitorul să-şi pună întrebări, de a vibra la un roşu, de a se emoţiona la un galben, de a se exalta la un violet. Credinţa mea este că acesta este rolul artei. E firesc ca publicul să descopere mesaje şi sensuri noi. Chiar şi eu văd în lucrările mele înţelesuri pe care nu le-am experimentat. Pictura mea nu are subiecte epice. Pentru că eu cred că manifestările ontologice ale lucrurilor nu sunt decât iluzii.” Sorin Dumitrescu Mihăeşti.

A avut peste 20 de expoziţii în ţară, dar şi în străinătate, în oraşe precum: Paris, Londra, Viena, Hamburg sau Salzburg.

Lucrări ale sale fac parte din colecții publice sau private din România, Germania, Franța, Elveția, Belgia, Suedia, SUA, Canada, Bolivia sau Austria.