Sfânta Parascheva (14 octombrie). Punct de hotar în calendarul pastoral

Sfânta Parascheva, prăznuită de Biserică în fiecare an la 14 octombrie, se bucură la români de o mare cinstire. Ea este una dintre sfintele cele mai invocate în rugăciunile lor, bucurându-se de o mare popularitate în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Moldova, fiind socotită ocrotitoarea acestei părţi de țară.
În popor, Sfânta Parascheva mai este numită şi „Sfânta Vineri” sau „Vinerea Mare”, nume provenite de la cuvântul grecesc Παρασκευή (Paraskevi), denumirea zilei de vineri.
Așa cum arată etnograful Ion Ghinoiu în lucrarea Sărbători și obiceiuri românești, în Panteonul românesc Vinerea Mare este o reprezentare mitică identificată în Panteonul roman cu Zeița Venera, inițial protectoare a vegetaţiei şi fertilităţii. Biserica creștină de rit oriental a suprapus peste ziua de celebrare a Zeiței Venera pe Cuvioasa Paraschiva (14 octombrie), numită de popor și Vinerea Mare, după modelul Fecioarei Maria (numită Sfântămăria Mare). Marele pelerinaj de la Biserica Trei Ierarhi din Iași cu hramul Cuvioasei Parascheva, care adună astăzi zeci de mii de credincioși, reprezintă o replică creștină la cultul preistoric închinat Zeiței Mumă de origine neolitică, prezentă în Calendarul popular sub diferite nume (Maica Precesta, Dochia, Zâna Bătrână, Muma Pădurii, Muma Caloianului, Vinerea Mare etc.).
Astfel, Sfânta Paraschiva (Vinerea Mare) a preluat nu numai locul calendaristic al Zeiței Venera, ci şi funcția acesteia de hotar între vara şi iarna pastorală. Acum se deschideau țarinele pentru pășunatul devălmaș, se intensificau pregătirile pentru pornirea turmelor la iernat, se angajau ciobanii pentru noul sezon pastoral, se slobozeau berbecii în turmele de oi, numiți „arieţi” pe perioada împerecherii.
În zonele pastorale în care la Vinerea Mare se slobozesc berbecii în turmele de oi pentru împerechere ziua este numită şi „Năpustitul Berbecilor” sau „Nunta Oilor”. Referitor la acest obicei, în lucrarea Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului. Studiu etnografic (1914), Tudor Panfile arăta că slobozirea berbecilor la Vinerea Mare se face „crezându-se că astfel mieii vor fi frumoși și pestriți și ca să fie născuți înainte de paști cu două săptămâni”

. „Pentru aceasta, ca ajutor, Vinerea Mare trebue să se păzească din partea muncii. Prin județul Suceava, ciobanii se feresc în această zi să cioplească ceva, căci se tem să nu le iasă mieii tărcați, ceea ce le-ar micșura prețul”.
Credințe și obiceiuri asemănătoare sunt întâlnite și în alte zone etnografice cum sunt: Ținutul Pădurenilor, Tara Zarandului, Ținutul Orăștiei şi Banat.

Schițe etnografice, Marcel Lapteș arată că „la mijlocul lui Octombrie, de Sfânta Parascheva, comunitățile de ciobani din satele hunedorene de munte sărbătoresc Nunta Oilor sau Năpustitul Berbecilor … ce are la bază mitica fertilităţii în principal ciclul moarte – renaștere care anunță un nou an pastoral. Pregătirea pentru iernatul oilor era o etapă a bunului mers al vieții și al treburilor de mare importanță și era respectată cu strictețe în Ținutul Momârlanilor în satele Jieț, Lunca, Răscoala și Cimpa”.

Potrivit lui Marcel Lapteș, sărbătoarea Nunții Oilor ca sărbătoare a fertilităţii se petrecea în perioada slăbirii energetice a forțelor nefaste, distructive aflate la sfârșitul existenței lor adică a anului vechi care treptat piere. În această conjunctură, oamenii satului tradițional trebuiau să-și apere recoltele și animalele din gospodărie prin „metode” apotropaice, (în special focul), substitute divine fitomorfe (plante), zoomorfe (animale) și antropomorfe (divinităţi).

La Nunta Oilor ciobanii după părăsirea stânelor ardeau toate reziduurile și murdăriile din ocoale pentru a alunga spiritele rele concretizate în lupi, urși, care puteau ataca turmele. În majoritatea zonelor etnofolclorice ale Hunedoarei se crede că Nunta Oilor este un reper important al toamnei și că în această perioadă, cei cu „darul de a prezice” pot face aprecieri viitoare ale vremii.
Momentul calendaristic al Nunții Oilor era și un bun prilej pentru organizarea turmelor pentru iernatul acestora; în unele locuri începea coborârea oilor în zonele de iernat și organizarea unor târguri de toamnă cu specific păstoresc.

O descriere a preocupărilor oamenilor în această perioadă ne este oferită de Tudor Panfile în studiul său etnografic din anul 1914: „Vinerea Mare fiind într-o vreme când munca în câmp se sfârșește, când fiece gospodar își cunoaște sporul agonisitei lui de peste an și când frigul începe «a-și arăta colții», e firesc deci ca pretutindeni oamenii să înceapă a se pregăti pentru iarnă cumpărându-și de pe la târguri sau iarmaroace tot ce lipsește în privința îmbrăcămintei. «Acum, de Vinerea Mare, își cumpără și soarele cojoc. Alții zic că-și cumpără și Sfântul Dumitru».”
Tot Tudor Panfile amintește că, prin Bucovina, „ziua de Cuvioasa Paraschiva, împreună cu o altă Sf. Paraschivă, care, după spusa poporului, cade a doua zi de Sf. Dumitru, la 27 Octombrie, alcătuiește Vinerelele”. Referitor la această sărbătoare dublă numită „Vinerelele”, Ion Ghinoiu consideră că zilele cuprinse între 14-27 octombrie „sunt de fapt şi hotarele timpului consacrat ritualurilor specifice începutului de an sau de anotimp pastoral cu punctul culminant la Sâmedru.”
În ceea ce privește imaginea Sfintei Parascheva în mentalitatea populară, aceasta este văzută ca protectoare de boli și necazuri. Ea este invocată de femeile lipsite de rod, pentru tămăduirea bolilor, căsătoria fetelor, nașterea ușoară a copiilor etc. Așa cum reliefează Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice, tradițiile populare consemnează faptul că tinerele fete țineau sărbătoarea pentru a fi cinstite precum Cuvioasa Parascheva; toţi sătenii cinsteau ziua spre a se bucura de bucatele toamnei; se făceau ofrande pentru „morții fără liniște” (cei înmormântați fără slujbă religioasă – n.n.) pentru a nu bântui noaptea casele oamenilor; gospodarii întorceau carele cu proțapul în fundul ogrăzii, semn că se pregătesc de iarnă. În general, se interzicea orice tip de activitate în ziua consacrată sfintei iar femeile aveau cele mai multe interdicții; nu aveau voie să lucreze cu acul, toarce sau țese că astfel îşi umpleau mâinile de negi (în satele de pe Platoul Luncanilor); nu se pieptăna cânepa sau scărmăna lâna că altfel vor avea tot anul dureri de dinți; de nu făceau colacul pentru Sfânta Parascheva ca să-l dea pomană pentru săraci „li se vor mucegăi în tot anul grânele în hambar”.

În satele din „Câmpul Pâinii” (Ținutul Orăștiei) „se întind mese cu bucate și băutură la casele celor bogați să mănânce tot săracul”, așa cum spunea o locuitoare din satul Beriu. Această zi era benefică și pentru căsătorii. În Turda se credea că legăturile căsătoriilor, în această săptămână, vor ține cât trăiesc cuplurile, deoarece Sfânta Parascheva este „mama tuturor celor care se iau cu dragoste și credință-n Dumnezeu aşa cum o fost Preacuvioasa”.

În lumina celor de mai sus, se poate spune că sărbătoarea Sfintei Parascheva, plasată în mijlocul toamnei, este marcată printr-o mulţime de credințe, ritualuri și interdicții care reflectă grija și importanța pe care oamenii o acordau trecerii la sezonul hibernal, iernatul fiind un alt moment de reper al calendarului popular tradițional.