Sculptorul Dumitru Radu, meditația propriei creații

Sculptorul Dumitru Radu s-a născut in anul 1957, Valea Mare, județul Vâlcea, a urmat si a absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca
Sculptor cu o remarcabilă activitate artistică atât în tara, cât şi în străinătate, Dumitru Radu este şi conf. univ. la Facultatea de Teologie Ortodoxă (Artă Sacră) în cadrul Universității din București. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România şi membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Profesioniști, UNESCO, Paris.

Dumitru Radu etalează subtil existenta omului în univers şi căutarea acestuia în drumul său, în actul privirii, în actul trăirii. Evidenta sinceritate a artistului reprezintă implicit invitaţia adresată corpului şi sufletului să zăbovească, să mediteze, să coboare şi să se înalţe totodată de la prezentul teluric şi până în misteriosul univers.” Cosmin Nasui – expoziție de sculptură monumentală și obiect „Lux aeterna” – Dumitru Radu

Sculptor Dumitru Radu

Dumitru Radu face o trimitere la geneza in sens biblic si meditează cu mijloacele gândirii si ale simțirii lui de sculptor asupra acestei teme atât de vaste si de misterioase. De asemenea, lucrările sale fac referire si la un fel de geneza a propriei creații. Bronzul, la Dumitru Radu, nu este folosit întâmplător, pentru ca el presupune un modelaj fin, aceasta acțiune directa a mâinii asupra materialului care poate fi prelucrat si care se leagă foarte bine cu ideea din geneza, a creației omului din lut. (…) Dumitru Radu creează o lume care seamănă cu un portativ, iar pe acesta suntem noi, oamenii, ca niște note muzicale.

Fiecare sculptură este urmare a unui limbaj personal, parte a unui sistem mărturisit ca funcțional. Artistului, rezultat al Creației lui Dumnezeu îi este dată capacitatea de a realiza opere de artă, de a interpreta idei din marea Carte a Genezei. Ideea că muzica este cea mai apropiată de grația divină și că harul i-a fost insuflat artistului pentru ca acesta la rândul său să provoace privitorului gânduri și sentimente înălțătoare nu sunt idei noi dar sculptorul Dumitru Radu a găsit modalități inspirate spre a le face să capete consistență și farmec într-un tot organizat estetic și conceptual din care fac parte, ocupând poziții semnificative, mișcarea perpetuă și muzica eternă.” Roxana Păsculescu, critic de artă – redactor Radio Romania Cultural

Muzica este partea imateriala care ne transpune si acesta a si fost mesajul meu. Forma este aluziva, menita sa creeze o atmosfera de detasare de cotidian prin muzica si de a trai dincolo de materie in lumea celesta” – Dumitru Radu, sculptor.