Sântămăria Mică (8 septembrie). Tradiții și obiceiuri

Pe data de 8 septembrie, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, un prilej de mare bucurie și veselie pentru creștini, fapt relevat și de Mineiul pe septembrie publicat de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1986.

Potrivit Dicționarului de mitologie română, autor Ion Ghinoiu, sărbătoarea Nașterii Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică sau Precista Mică, a fost suprapusă peste o mare sărbătoare precreștină din preajma echinocțiului de toamnă, dedicată morții şi renașterii Marii Zeiţe de origine neolitică. Inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa Fecioarei Maria, mai întâi moartea (15 august) şi apoi nașterea (8 septembrie), Biserica Creștină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuții – Sântămăria Mare şi apoi se naște Sântămăria Mică.

Astfel, Fecioara Maria ca „Născătoare de Dumnezeu”, identificată în Panteonul românesc prin cele două ipostaze (Sântămăria Mare și Sântămăria Mică), este continuatoare și purtătoare a mitului creației materne a Lumii, având trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. Ca urmare, sărbătorile dedicate Fecioarei Maria sunt respectate cu sfinţenie de românii de pretutindeni, în special de femeile dornice să aibă copii şi să nască ușor, dar și de păgubiți pentru prinderea hoților sau de descântătoare pentru vindecarea bolilor.

Totodată, „Maica Precista” sau „Maica Sfântă”, așa cum mai este cunoscută în popor Fecioara Maria, are puterea de a ajuta sufletele morților să ajungă în Rai. În lucrarea Lumea de aici, lumea de dincolo (1999), Ion Ghinoiu prezintă un obicei din satele Zorile și Borlova – județul Caraș-Severin, în care sufletul defunctului este inițiat cum s-o recunoască şi cum să se poarte când o va întâlni:

«… Colo-n vale-n cale,
I-o răchită mare.
La aia cine se umbrea?
Maica Precista.
Jos să mi te apleci,
Poale să-i săruți,
la să mi te ieie
Şi să mi te ducă
La mijloc de Rai.
C-acolo-i de trai … »

De asemenea, în unele bocete moldovenești din comuna Hangu – județul Neamț, defunctul este sfătuit s-o roage să-i dezlege gura:

« Roagă-te la Precista,
Să-ţi descuie guriţa,
Să poți vorbi cu dânsa… »

În Câmpofeni, județul Gorj, Maica Domnului este considerată un ghid providențial, metamorfozat în răchită înflorită, care ajută sufletul mortului, rătăcit pe drumul mistic, să ajungă în Rai:

« …. Nainte să mergi
Unde-i mai vedea
Răchită-nflorită,
Nu e răchită,
Ci e Maica Sfântă,
Ei să-i îngenuchi
Poala să i-o pupi,
De ea să te rogi,
Ea să-ţi mai arate
Pe unde să dai,
Ca să ajungi în Rai»

Potrivit tradiției populare, odată cu Sântămăria Mică începe toamna, anotimpul roadelor. Septembrie este luna în care oamenii se întorc către livezi și vița-de-vie, fiind timpul de recoltat și de adunat provizii pentru iarnă. Cei care nu au reușit să strângă plante medicinale, de leac, mai au răgaz până la Sântămăria Mică, după care ierburile își pierd proprietățile tămăduitoare. Acum se face magiunul de toamnă, iar de Ziua Crucii se bat nucii, prilej de petreceri, mai ales pentru cei tineri.

Așa cum reliefează Ion Ghinoiu în lucrarea Sărbători și obiceiuri românești (2003), unele din obiceiurile specifice Sântămăriei Mici au fost preluate de sărbătoarea vecină, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) numită in Calendarul popular Ziua Crucii si, local, Ziua Șarpelui. La aceste sărbători se făceau observații astronomice și pronosticuri meteorologice, se culegeau plante de leac și altele.

Foarte interesante sunt credințele româneşti despre șarpe, unul dintre cele mai vechi simboluri calendaristice ale omenirii. Șarpele este una din primele divinităţi ale omenirii, atestată de arheologi încă din paleolitic. Semnificația exclusiv malefică este relativ târzie si este legată de mitul biblic. Omorârea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie dacă murea șerpoaica, bărbat dacă murea șarpele, iar apariția șarpelui în pragul casei era considerat semn de moarte.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, în Moldova și Muntenia oamenii mai cred că: „Șarpe este la toata casa; unde este șarpe e noroc în casă, merge bine și nici un rău, nici un farmec nu se prinde. Ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul din gospodari. Acela se cheamă șarpe de casă. S-au văzut astfel de șerpi bând lapte din strachină, de-a valma cu copiii. Copiii le dădeau cu lingura peste cap, plângând că le mănâncă laptele, dar șerpii mâncau înainte, nu se supărau„.

În Bucovina, unele credințe se referă la Șarpele blestemat de Dumnezeu: „Șarpele nu a fost de la început șarpe. A fost om și locuia la Dumnezeu în cer, dar l-a blestemat și l-a făcut șarpe când a înșelat-o pe Eva”; „În cer, la Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai șerpi nu. Șarpele dintâi era zburător, avea aripi și picioare, ședea în cer și era bun la Dumnezeu. Dar, el a primit duh rău într-însul și a învățat-o pe Eva de au păcătuit. Dumnezeu s-a mâniat și i-a dat afară din Rai, atât pe dânșii (Eva și Adam), cât și pe șarpe. Șarpelui i-a luat picioarele, i-a tăiat aripile și l-a aruncat pe Pământ blestemându-l să se târâie ca funia, iar când li va durea capul sa iasă la drum, că va veni popa și ii va face agheasma să-i treacă. De aceea iese șarpele la drum, iară omul merge cu măciuca de-i dă în cap și-l omoară„.

Sântămăria Mică (8 septembrie) este și ziua în care se serbează onomastica tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian și derivate ale acestora, conform datelor oficial aproximativ 2,2 milioane de români, dintre care 1,8 milioane de femei.