Rodica MANIU Mützner, pictor

Rodica Maniu s-a născut la data de 11 martie 1890, București si a încetat din viata la data de 14 mai 1958, la București.

A fost sora scriitorului Adrian Maniu si sotia pictorului Samuel Mützner.

Între 1905-1908, a început să studieze pictura cu Nicolae Vermont, care fusese recomandat de Nicolae Grigorescu la solicitarea familiei.

După absolvirea liceului, a plecat la Paris, unde, începând din 1909, a frecventat Academia Julian și, apoi, Académie de la Grande Chaumière, unde a studiat cu Lucien Simon, Charles Cottet si René Menard.

In perioada de inceput, artista a pictat imagini ale locurilor prin care a trecut, mai ales din Franta si Italia – Havuz la Tivoli, Peisaj-Cenzano, Peisaj din Roma, Peisaj din Corsica.

Dupa casatoria cu Samuel Mutzner – alaturi de care a calatorit foarte mult – descopera farmecul irezistibil al Orientului.

Este atrasa de arhitectura așezărilor (Prăvălii din Damasc, Strada din Orient), de forfota bazarelor (Interior de bazar la Ierusalim), de viata cotidiana a localnicilor (Arabi, Moscheea Omar).

În contact direct cu lumea ei, fără preconcepţii, fără contrafaceri, mai mult sau mai puţin arhaizate, Rodica Maniu-Mützner a ştiut să o înfăţişeze direct, cu spontaneitate, bazată pe desăvârşire tehnică, fruct al unei îndelungate îndeletniciri de bună calitate picturală […]. Poezia degajată din poziţia ei de artistă dă în general picturii ei farmecul adevărat trăit şi transpus, care rămâne o mare lecţie de artă pentru noi, colegii ei, un mesaj pentru cei mai tineri” M. H. Maxy