Petre Feraru, vătaful călușarilor din Oporelu, Olt

Născut pe 24 iunie 1947, Petre Feraru este vătaful căluşului din comuna Oporelu, județul Olt, de peste 50 de ani. Acesta a învăţat şi a păstrat de-a lungul timpului căluşul şi secretele acestuia învăţate de la tatăl său, vătaful care a condus ceata din Oporelu până când i-a preluat rolul.
Petre Feraru este un veritabil păstrător al tradiției și al obiceiului călușului, dar și un conducător al cetitei din Oporelu. Călușul din Oporelu și-a păstrat de-a lungul timpului o formă arhaică, construcția acestuia fiind una alterantă între cele două mișcări de bază plimbarea și jocurile propriu-zise, jocuri specifice zonei și localității respective, succesiunea acestora fiind comandată de vătaful Petre Feraru.
Avea 9 ani când a început să înveţe căluşul. Se întâmpla în 1956 când tatăl său, Mircea Feraru, vătaful de atunci, a început să îl învețe tainele călușului.
A transmis generației tinere din comuna Oporelu, atât structura ritualului, dansurile care compun repertoriul de joc specifice fiecărei secvenţe din ritual, cât şi structura şi stilul fiecărei mişcări în parte.

Distincţii şi premii:
Locul I – Festivalul Călușului Caracal (la mai multe ediții)
Premiul pentru Păstrarea Autenticității Călușului
Premii acordate de CJCPCT Olt și de alte entități culturale.

„Atât în consemnările mai vechi, cât şi în cercetările din 2007, repertoriul formaţiei este acelaşi, compus din mişcările: floricica, maldăru, cârligele, ghiocelul, fulgerul, una-n spate – fiecare dintre acestea corespunzând anumitor momente din desfăşurarea ritualului. Jocurile de iniţiere pentru cei primiţi în ceată erau, atât în trecut cât şi acum, plimbările din căluș, floricica întâia, apoi floricica a doua, urmate de altele din ce în ce mai dificile. Călușarii de la Oporelu folosesc încă, atunci când merg în sat, jocul de vindecare, jocul folosit în ritualul de fertilitate şi rodire. Din observaţiile actuale, comparate cu cercetarile mai vechi, stilul dansului, motivele cinetice și aspectele morfologice generale legate de desfăşurarea ritualului au rămas de-a lungul timpului neschimbate, iar pentru acest lucru un merit îl are fără îndoială vătaful cetei, Feraru Petre.” Florian Teodorescu, coregraf
”Să fii vătaf de căluş nu e floare la ureche, nu e doar aşa – o vorbă acolo. Trebuie să fii bun în ce faci, adică în căluş, să ştii să joci cu patimă şi corect, iar după aceea eşti respectat pe viaţă. Dar acest respect se câştigă, trebuie să îl meriţi. Noi, căluşarii, ţinem la onoare mai mult ca la orice. În momentul în care ai jurat ceva – ca şi căluşar, în primul şi-n primul rând respecţi cuvântul vătafului. Dacă vătafu’ zice: , păi tu, ca şi căluşar din trupa condusă de el, te duci şi te arunci! ”

”Eu sunt bătrân acum, dar îmi plânge inima de bucurie când văd copii mici de câţiva ani jucând căluşul. Asta înseamnă că obiceiul ăsta n-o să piară prea curând, eu sper să existe cât o fi lumea că e ceva frumos şi specific nouă, românilor, nu mai este obiceiul ăsta prin alte ţări. ”

„Am învăţat căluşul la 9 ani şi de când am învăţat am jucat numai lângă vătaf, eram jucător bun, până când am preluat comanda, la 19 ani, în anul 1966, şi de atunci conduc ceata de la Oporelu…” (Petre Feraru)