Parcul Etnografic Naţional Romulus Vuia, Cluj-Napoca

Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România, a fost înfiinţat la 1 iunie 1929.

În perioada 1929-1940 au fost transferate în Parcul Etnografic următoarele construcţii: Casa din Vidra (1929), o stână din Poiana Sibiului împreună cu ciobanul şi 75 de oi (1930), Troiţa din Lupşa (1931), Gospodăria din Telciu (1932) – donaţia locuitorilor comunei Telciu şi Șura maghiară din Stana (1936).

În 1956, Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei.

Au fost proiectate, cu această ocazie, patru sectoare tematice: un sector cu tipuri zonale de gospodării şi cu monumente de arhitectură, un altul cu instalaţii şi ateliere ţărăneşti, un sector etnobotanic, cu culturi tradiţionale şi construcţii aferente din hotarul satului şi un sector etnozoologic, cu construcţii pastorale şi animale de rasă locală.
Colecția este constituită din:
• 13 gospodării cu 90 de construcții caracteristice zonelor Munții Apuseni, Năsăud, Bistrița, Câmpia Transilvaniei, Maramureș, Secuimea, Zarand, Podgoria Albă, Țara Oașului, Gurghiu, Depresiunea Călățele, Bran
• 34 de instalații tehnice țărănești
• 5 case-atelier
• 3 biserici de lemn
• o poartă de cimitir.

Romulus Vuia (1887, Comloșu Mare, județul Hunedoara – 1963, București) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

La fel ca tatăl său, și Romulus Vuia a fost obligat să se pensioneze în 1947, de data aceasta de nou instauratul regim comunist, fără să fi fost susținut de cei care îi fuseseră studenți și care îi datorau cariera.

După cei 25 de ani în care a condus muzeul, lăsa în urma sa aproape 15.000 de obiecte, stampe, diapozitive, o bibliotecă cu aproape 3.400 de volume.

În anii care au urmat pensionării sale, instituțiile pe care le-a înființat au fost distruse, colaboratorii săi înlăturați, iar catedra de etnografie a universității, desființată.

A părăsit Clujul și a plecat la București, unde a dus o viață izolată.

S-a stins din viață în vara anului 1963.

Ajută și pe alții să descopere: