Palatul Justiției Arad

Monument istoric de mari dimensiuni, Palatul Justiției din Arad a fost realizat în 2 etape, prima în perioada 1892-1895, când s-a construit o clădire cu 3 nivele, şi a doua în perioada 1940-1943, când edificiul a fost completat cu aripile laterale şi ridicat la 5 nivele.

Palatul Justiției Arad

Intrarea în clădirea ridicată în stil eclectic este străjuită de două coloane de stil doric.
Deasupra intrării, la ambele etaje se găsesc balcoane clasicizante, dar în acest stil a fost ridicată și balustrada de la acoperiș.

Fațada dinspre parcul Eminescu este dominată de marile ferestre ale sălii festive, purtând elemente de stil neobaroc.
Fațada clădirii dinspre râul Mureș poartă amprenta stilului renascentist italian. În fața clădirii a fost dezvelit bustul eroului revoluționar Avram Iancu.
Palatul găzduieşte în prezent Tribunalul şi Judecătoria Arad, Parchetele de pe lângă acestea, Centrul de perfecţionare a cadrelor Direcţiei Generale a Penitenciarelor .

Palatul Justiției Arad

Din octombrie 1996 până în anul 2002 s-au desfăşurat ample lucrări de reparaţii capitale şi refuncţionalizare a imobilului care dispune de 13 săli de judecată , 92 de birouri şi alte spaţii anexă totalizând 21.344 mp.