Ovidiu MAITEC s-a născut la Arad, in anul 1925 si a încetat din viata la Paris, in anul 2007.
In perioada 1945 – 1950 Ovidiu MAITEC a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti.
A fost Profesor de anatomie artistică la Liceul de arte plastice „N. Tonitza” din Bucureşti, iar intre anii 1950 – 1956 – Asistent universitar la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti.
Din 1990 membru corespondent al Academiei Române, iar din 1999 Membru titular.
Recunoscut azi ca unul dintre cei mai importanți sculptori Români după Brâncuși, Ovidiu Maitec este, așa cum afirma Mircea Eliade, „sculptorul care a izbutit să introducă lumina în material”.
Revoluția din 1989 a adus în biografia lui Ovidiu Maitec un episod tragic, care îl va marca pentru tot restul vieții: în noaptea de dinaintea Crăciunului, peste 70 de lucrări, arhiva și biblioteca artistului au ars într-un incendiu izbucnit în urma schimburilor de focuri din zonă.
Un nou Maitec se va ridica din cenușă, cu o nouă viziune, prin care, până la dispariția sa în 2007, artistul se va plia perfect pe noile abordări ale artei contemporane.
Lucrări monumentale:
1958 – Minerul (bronz), Anina, Caraș-Severin;
1967 – Meşterul Manole (piatră), Pitești, Argeș;
1975 – Mihai Eminescu, Cluj-Napoca;
1990 – Mihai Eminescu, Oradea, Bihor.
Muzee:
- Muzeul Naţional de Artă al României, București;
- Muzeul Naţional de Artă Contemporană, București;
- Muzeul de Artă, Cluj-Napoca;
- Muzeul de Artă Vizuală, Galați;
- Baukunst Galerie, Köln, Germania;
- The Tate Gallery, Londra, Marea Britanie;
- Muzeul de Artă, Tulcea.
Distincții:
1967 – Premiul Academiei Române;
1974 – Marele premiu al Uniunii Artiștilor Plastici;
1975 – Ordinul Meritul Cultural;
1985 – Ordinul „Cavaliere all’ Merito de la Republica Italiana”.
