Obiceiuri de după nuntă la români

După masa mare și strângerea darurilor, la revărsatul zorilor lăutarii încep să cânte la fereastra mirilor, din ce în ce mai tare, până se aprinde lumina și atunci zic:

«Scoală, ginerică, scoală,
Nu dormi cu capu ’n poală
[Of of of of],
Că afară-i ziua mare.
Pleacă lumea în cătane.
Dimineaţa somnu-i dulce,
Zorile să nu te-apuce,
Că ele te-or schilodi
Şi-aşa te-or nenoroci!
Ridică-ţi capul din poală,
Te îmbracă şi te spală,
Te spală pe feţişoară
Şi te ’nchină la icoană.
Ş’apoi foaie de negară,
Şă ieşim cu danţu-afară.
Să vedem de-i floarea bun
Să poarte mereu cunună.»

Mirele şi mireasa s-au sculat și îndată soacra iscodește pe fiul său să afle dacă mireasa a fost fată mare. Ba în unele locuri cămașa de noapte a miresei e jucată în horă afară. Apoi se bea fetia miresei adică țuică fiartă cu zahăr. Şi toţi se bucură că noua gospodărie începe cu bine.
Dacă însă mireasa n-a fost fată mare, unul ia o oală şi o sparge de parii gardului. E un semn: va fi mare zarvă şi gâlceavă.
În prezent acest obicei nu se mai păstrează, dar în vechime era foarte răspândit, fapt pentru care a fost pomenit chiar și de Dimitrie Cantemir în lucrarea Descriptio Moldaviae. Astfel, fetia miresii era foarte importantă pentru întreaga comunitate, în special pentru părinții miresii, «din causă că de aici pote să resulte pentru ei sau multă onore, sau rușine, după împrejurări». Obiceiul a fost prezentat de Ștefan Florea Marian în lucrarea Nunta la Români: Studiu istorico-etnografic comparativ și, pentru redarea autenticității acestui obicei de mult apus, a folosit limbajul arhaic specific acelor vremuri: «dacă mireasa n-a fost vergură (virgină n.n.), atunci mirele chieamă a doua zi pe toți consângenii sei și le spune, că mireasa sa a fostu necurată: așa numescu ei pe cele greșite … Dotea (zestrea n.n.) o ține totă pentru sine; și dacă a făcutu speze cu ospețulu, judecătoriulu le adjudecă pe tote, și părinții cari nu și-au păzitu fata sunt obligați a i le plăti».

Așa cum arată Gheorghe Fira în lucrarea Nunta în județul Vâlcea, «Luni pe la amiază sosesc din satul lor părinții miresei — cuscrii — cu rudele. Se pune masă din nou şi se dau daruri. După plecarea socrilor mici se dă masa alergătorilor. Li se dau şi lor daruri.
Joi după nuntă tinerii se duc la târg.
Fosta mireasă se îmbracă ca nevestele: cu maramă peste cap şi pe sub bărbie.
După amiază, tinerii se duc la părinții fetei.
In cea dintâi duminecă după nuntă, cu plocon din bucate şi băutură şi cu lăutarii, tinerii, câteodată cu părinții lor, pleacă la nași. Acolo petrec până seara şi uneori şi până luni dimineaţă.
Pe alocuri, când părinții fetei sunt mai depărtați, tinerii se duc la dânșii în a doua duminică după nuntă».

Şi cu aceasta ceremonialul nupțial s-a încheiat. De acum viaţa de toate zilele, cu nevoile ei, începe din nou în sat şi în casa noilor căsătoriți.