Nicolae Rugea – Meșterul fluierelor alămite din Vaideeni, Vâlcea

Cum nu-i ciobănaș fără fluieraș, așa nu putea fi nici Vaideeni, cunoscut sat de ciobani din județul Vâlcea, fără fluierari. Nicolae Rugea a trăit în acest sat între 1919 și 1980 și a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai dăruiți constructori de fluiere alămite.

Deși încă din străbuni în Vaideeni lucrau meșteri fluierari cunoscuți pentru arta lor, ocupația pe care meșterul Rugea a deprins-o din tinerețe nu a fost aceea de fluierar, ci aceea a părinților și bunicilor săi: păstoritul oilor. Printre ciobani, Rugea a cunoscut farmecul fluierului, deprinzând meșteșugul făuririi fluierelor de la Ghiță Iscru.
După ce a primit uneltele trebuincioase construcției de fluiere de la marele meșter Constantin Antonie din Urșani – Horezu, aceasta a devenit ocupația principală a lui Nicolae Rugea. Uneltele folosite de Rugea în meșteșugul său au fost și au rămas simple, aceleași ca cele folosite de bătrânii fluierari din sat: securea, barda, ferăstrăul, gealăul, metrul, compasul și burghiuri de diferite dimensiuni.
Meșterul făurea atât fluiere care aveau doar scop decorativ, bogat ornamentate, dar doar în ton sau semiton, pe care le alinta „fluiere de târg”, cât și „fluiere la comandă” care, pe lângă frumusețea lor, aveau și toate calitățile muzicale trebuincioase.
Nicolae Rugea lucra în lemn de prun și, la comandă, în lemn de paltin, fluierele sale fiind ferecate la ambele capete cu o „verigă” de alamă, în stilul caracteristic centrului de fluierari din Vaideeni. Fluierele meșterului erau lucrate cu o deosebită atenție în toate etapele, de la făurirea cu exactitate a „vranei” (interiorul fluierelor) la realizarea găurilor la distanțele și diametrul necesare pentru notele dorite. Când fluierele erau gata pentru a fi folosite, meșterul le punea dop și le dădea cu ulei de parafină pentru culoare, trecând, apoi, la decorarea cu migală a acestora.

Principalele modalități de decor ce se pot distinge în ornamentica fluierelor lui Nicolae Rugea sunt legarea lor cu verigi de alamă, amplasate între găuri sau chiar cuprinzându-le și pe acestea, „legarea cu șerpuială” (ornament alcătuit dintr-o bandă subțire de alamă amplasată în partea superioară a fluierului, în formă de spirală), „legarea inelată” (cu mai multe benzi drepte de alamă, de diverse dimensiuni).
Deși majoritatea fluierelor făurite de meșter sunt cele cu două sau cinci verigi și „legate cu șerpuială”, la comandă, meșterul lega în întregime fluierele cu alamă ornamentată.

Mândru de meșteșugul său, Rugea participa la toate târgurile și concursurile de artă populară, pentru care pregătea fluiere speciale. Nu de puține ori, acesta a primit premii pentru fluierele sale: în anul 1976 fluierarul a primit premiul pentru îndrumare la concursul de artă populară „Mâini de aur”, urmând ca în anul 1977 să primească premiul I în cadrul aceluiași concurs; tot în anul 1976 meșterul a primit premiul III la expoziția republicană de artă populară, artizanat și artă decorativă organizată la sala Dalles din București, iar în 1977 și 1979, Rugea a obținut premiul I la Festivalul național „Cântarea României”.
Nicolae Rugea a fost unul dintre meșterii care, iubindu-și meșteșugul, nu l-a lăsat să piară, transmițându-l mai departe. Meșterul a fost membru al Asociației Meșterilor Populari Vâlceni și a predat, din anul 1974, la clasa „Instrumente muzicale” de la Școala populară de arte.
De asemenea, el a lăsat arta făuririi fluierelor moștenire și urmașilor săi, în prezent, tradiția fiind dusă mai departe de nepotul său, Nicușor Rugea, care și astăzi construiește și vinde fluiere artizanale în Vaideeni, spunând, însă, cu amărăciune, că el „nu mai are pe cine să învețe” și cui să lase meșteșugul mai departe .