Nicolae Laza, meșterul lădar din Budureasa, Bihor

Născut în anul 1922 în comuna Budureasa, județul Bihor, renumită pentru meșteșugul lădăritului, Nicolae Laza a învățat de mic copil să iubească lemnul și arta făuririi lăzilor de zestre și a „lădoaielor” (hambare de diferite mărimi folosite pentru păstrarea grânelor).
Nicolae Laza a deprins meșteșugul lădăritului de la fratele său mai mare, Dumitru Laza, mergând, încă de la vârsta de 11 ani, cu el în pădure, unde lucrau lăzi.

La vârsta de 18 ani meșterul știa deja să lucreze lada de zestre în întregime.
Meșterul a lucrat toată viața aproape în exclusivitate cu metodele și uneltele tradiționale, folosite din bătrâni de centrul de lădari de la Budureasa: alegea lemnul de fag cu fibra potrivită pentru ornamentat, îl tăia cu „țiteaua” (secure cu muchia mare, grea), îl cioplea cu barda, îl mezdrea cu mezdreaua și îl horjea cu horjul.

Alte unelte utilizate erau „sirisăul” (ferăstrăul), „pîrcanul” (compas de lemn), „ghișaua” (dalta) și „cioaca” (un fel de daltă cu pana dreaptă). Pentru ca lăzile să capete culoarea specifică și să reziste în timp, după cioplire, meșterul le așeza pe o „pălitoare” (o afumătoare rudimentară), fumul dând lemnului o culoare cafenie.
Lăzile de zestre ce ieșeau din mâinile lui Nicolae Laza se deosebeau prin forma lor frumoasă, precum și prin ornamentele realizate cu îndemânare. Pe lângă motivele principale folosite de vechii lădari, cum sunt „cocârla” (un element decorativ în forma valului), „roata” (un cerc care are la interior un element floral stilizat, realizat cu horjul), „potcoava” și „șîrele” (linii drepte paralele, trase cu horjul), Nicolae Laza și-a înfrumusețat creațiile cu modele noi, concepute chiar de el, care s-au transmis mai departe și sunt folosite și astăzi de ultimii lădari rămași în Budureasa. Printre modelele concepute de Laza se numără „bradul”, „frunza de strigoaie”, „soarele” și brâul.
Un alt element ce diferențiază lăzile create de Nicolae Laza de alte lăzi de zestre de Budureasa este faptul că meșterul realiza ornamentele nu doar pe partea din față și pe capac, așa cum procedau ceilalți lădari, ci și pe părțile laterale, fapt ce îi permitea jocuri noi de elemente decorative.

Confecționarea lăzilor de Budureasa nu era, însă, unica preocupare a meșterului, acesta îndeletnicindu-se și cu dulgheria, lucrând la comandă, după schițele doritorilor, diferite piese de mobilier: măsuțe, blidare, cuiere, rame de oglindă, leagăne de copii.

Astfel, Nicolae Laza a executat mobilierul din interiorul localului „Cârciuma bihoreană” din Oradea, unul dintre cele mai cunoscute localuri bihorene ale vremii.
Cu toate acestea, lăzile de zestre au fost cele care l-au făcut cunoscut în rândul creatorilor populari, fiind solicitate atât de cumpărători, cât și de muzeele etnografice. În prezent, lăzi de zestre făurite de Laza pot fi văzute, printre altele, la Muzeul Municipal Beiuș.
Nicolae Laza a participat, cu lucrările sale, la mai multe manifestări cultural-artistice, primind premiul I la ediția din 1979 a Festivalului național „Cântarea României”. La același festival a participat și în anul 1982, alături de Gheorghe Laza, și de această opera meșterilor fiind încununată cu premiul I.
Cunoscând valoarea artistică a meșteșugului său, Nicolae Laza a încercat să îl transmită mai departe, continuând, chiar și la bătrânețe, să participe la evenimente culturale. Astfel, la vârsta de 92 de ani, meșterul a participat la „Noaptea muzeelor”, organizată de Muzeul Municipal Beiuș, unde și-a prezentat lucrările celor dornici să păstreze tradiția vie.
Deși odată binecunoscută pentru meșteșugul lăzilor de zestre, trecerea timpului a vitregit Budureasa de meșterii săi, în prezent singurul meșter din comună care mai duce tradiția mai departe fiind Simon Nistor, care, la numai 25 de ani, sculptează lăzi și utilizează în continuare în lucrările sale metode și elemente ornamentale învățate și de la Nicolae Laza.