Muzeul Vasile Grigore – pictor şi colecţionar, București

Cu spaţii de expunere pe două nivele unde piesele sunt dispuse în cele cinci săli , reprezentând şapte secţiuni mari (pictură, grafică, sculptură, artă populară românească şi artă decorativă europeană, orientală şi extrem-orientală).

Spaţiile de expunere comunică între ele printr-o scară interioară, pe al cărui palier, o serie de exponate introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşi.
Legătura cu arta universală este discretă şi întotdeauna văzută din perspectiva artei româneşti.
În selecţia de stampe japoneze, între care se numără artişti celebri ca Hiroshige, Utamaro, Kunisada, se poate observa puterea revelatoare a liniei, ca în cazul graficii româneşti.
Vasile Grigore a dezvăluit şi altora muzeul său tainic, comoara tăcută adunată cu multă trudă dar şi bun gust, constituindu-se într-o colecţie care-i poartă numele, declarată începând cu data de 25 mai 2004 de utilitate publică.

Donaţia însumează numai în spaţiile de expunere 500 de piese şi ni se înfăţişează ca un ansamblu care vizează treptat aproape toate domeniile artelor frumoase.

Colecţionarul-artist nu îşi refuză posibilitatea proximităţii permanente a unui artist de care este fascinat, astfel încât pasiunea sa se îndreaptă spre câţiva artişti de seamă ai picturii, sculpturii şi graficii româneşti interbelice şi contemporane.

Dragostea pentru arta populară românească a maestrului şi pasiunea de a aduna obiecte autentice care să ilustreze varietatea motivelor decorative au dus în final la alcătuirea unei colecţii etnografice deosebite, la care au contribuit diferite genuri de artă.

În tradiţia colecţionarilor K.H. Zambaccian, Anastase Simu, Dr. Dona, selecţia de lucrări din donaţia Vasile Grigore conţine lucrări de pictură, sculptură şi grafică românească interbelică (Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Iosif Iser, Nicolae Tonitza) şi contemporană (Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Gheorghe Vânătoru, Ion Musceleanu, Lucian Grigorescu, Constantin Blendea, Henry Catargi, Ion Popescu Negreni, Ion Irimescu, Mihai Buculei, Vladimir Predescu, Traian Bradean, Jean AI. Steriadi).

Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecționar” este situat pe Strada Maria Rosetti nr. 29, sector 2