Muzeul Universității din București

Înființat la 29 iulie 1967, Muzeul Universității din București își propune să conserve și să promoveze o moștenire academică prestigioasă compusă din documente și obiecte cu profundă semnificație pentru istoricul acestei importante instituții de învățământ bucureștene.

Patrimoniul muzeului prezentat într-o formă recent modernizată recompune o istorie care coboară în timp până la momentul înființării la București a Academiei Domnești de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, instituție care a devenit un centru important de educație și cultură pentru spațiul sud-est european.

Muzeul Universității adăpostește peste 2000 de piese originale şi facsimile, provenite atât din propria colecție a Universității, cât și din donații primite de la profesori și urmașii acestora. Tipologia acestor exponate este diversă: documente, manuscrise, cărți rare, cursuri universitare, litografii, fotografii, planuri, medalii, plachete, insigne, drapele, picturi, sculpturi, pisanii și piese de mobilier.

De exemplu, putem regăsi în cadrul expoziției permanente o scrisoare adresată de Regina Elisabeta lui Spiru Haret, o copie autentificată a testamentului lui Spiru Haret, ștampile vechi și drapelul Universității, drapelul studenților de la Facultatea de Drept din 1864, diplomele de Doctor Honoris Causa ale Universităților Oxford și Paris primite de Nicolae Iorga, diplome de doctor obținute la prestigioase Universități din străinătate de către Al. Orăscu, Spiru Haret și Nicolae Măldărescu, diploma de Doctor Honoris Causa acordată lui Nicolae Ceaușescu în 1973, precum și fotografii și alte mărturii ale vizitelor făcute Universității și Muzeului Universității de diverse personalități de-a lungul timpului.

Avem cursuri şi notiţe luate de studenţi la diverse cursuri, la diverse facultăţi, în perioada interbelică, pentru că ne arată cum se predau până la urmă disciplinele, cum îşi luau notiţele studenţii, cum gândeau ei, cum se raportau la actul didactic. Cred că interesante sunt şi obiectele personale, pentru că avem inclusiv un cârlig de încheiat ghetele, deci elemente care trimit la moda perioadei respective. Avem ceasuri, avem şi un jilţ care a aparţinut rectorului Nicolae Iorga. Jilțul s-a păstrat în universitate, este jilţul din biroul rectorului în perioada interbelică, din perioada în care rector al universităţii a fost Nicolae Iorga”, a explicat Florentina Nițu.
Muzeul Universității București este situat in Palatul Facultăţii de Drept, Bulevardul Mihail Kogălniceanu nr. 36-46, sector 5