Muzeul Țărăncii Române din Dragomireşti

Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu (Vatra MCP) descoperă și prezintă locuri care păstrează vie povestea unor oameni şi a comunității căreia aceștia i-au aparținut.

Muzeul Ţărăncii Române a fost înființat în anul 2001, într-o casă veche din 1722, construită din piatră, lemn şi chirpici – fiind una dintre cele mai vechi case din Dragomirești.

Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești, Maramureș este singurul muzeu din țară închinat țărăncii române. Aici puteți afla cum munceau și se gospodăreau femeile dintr-o familie și tot aici veți auzi cele mai fantastice povești, mituri și legende locale maramureșene.

În casă a locuit până la moarte gazda Ileana Chișului (74 de ani). Muzeul și-a deschis poarta către vizitatori în 2001, după moartea Ilenei Chișului. Transformarea casei în muzeu a fost inițiativa culegătorului de folclor și a scriitorului Nicoară Timiș, rudă cu gazda casei. El s-a împotrivit tuturor ca această casă să fie dărâmată, salvând astfel în centrul Dragomireștiului cea mai reprezentativă casă tradițională românească în care femeia a fost o adevărată găzdoaie, generație după generație.

În acelaşi timp, muzeul este o dovadă vie a hărniciei şi înţelepciunii populare care, fără niciun fel de mijloace moderne, a reuşit să-şi făurească toate cele de trebuinţă, de la îmbrăcăminte la obiecte casnice. Muzeul aduce un omagiu femeii şi mai ales femeii maramureşene pentru rolul pe care îl are în societate şi familie, fiind un stâlp de bază în păstrarea credinței, tradițiilor, portului popular şi a obiceiurilor tradiţionale.

Intrarea în curte se face printr-o poartă maramureșeană, pe care sunt sculptate semne și simboluri ale locului : o mireasă și două druște, cocoșul, care este simbolul comunei Dragomirești, un grup de femei lângă un leagăn (pe vremuri doar femeile mergeau la botez), steagul dacilor, lupoaica cu Remus și Romulus.

Muzeul tărâncii romane  prezinta elemente decorative şi de îmbrăcăminte, obiecte specifice obţinerii ţesăturii din cânepă, in şi lână precum şi alte obiecte casnice şi unelte tradiţionale, cum ar fi:

Copacul cu oale, specific Maramureșului.  Cu cât o familie este mai înstărită numărul oalelor este mai mareiar dacă în vârful copacului este o oală de culoare roşie atunci înseamnă că la familia respectivă este o fată de măritat. Acest obicei se păstrează până în zilele noastre.

Fusul cu turgalau – un obiect cu o legendă interesantă. Legenda spune că “fusul cu turgalau” s-a născut pe vreme de iarna, in frumosul ținut al Maramureșului. Iar aceasta spune că un băiat își dorea foarte mult să obțină iubirea unei fete, astfel că îi dăruise acest țurgalău, spunându-i că dacă va găsi piesa care odată scoasă din fus îl va destrăma, ei se vor despărți. Fata nu a găsit piesa, dar s-a îndrăgostit de băiat și au rămas împreună.

Diferite costume populare – fiecare localitate din Maramureș având un specific diferit în această privință

Zestrea fetei – absolut necesară în trecut pentru o fată de măritat, cuprinde cergi ţesute la război, oale, cearşafuri, perini – toate în culori deosebit de vii şi cu motive florale sau geometrice diferite în funcție de zonă.