Muzeul satului, Moldoveni, Neamț

Muzeul satului a fost inaugurat pe 17 septembrie 2003, când satul Moldoveni, fost Porcești, a împlinit 555 de ani de la prima atestare documentară.

Muzeul cuprinde toată bogăția populară și religioasă locală.
Adăpostește obiecte deosebit de prețioase din istoria localității și a zonei: vestigii arheologice (ceramică de Cucuteni – 3000 î.Hr.), artă creștină (obiecte de cult de la vechile biserici de lemn), etnografie și folclor. Sala muzeului cuprinde și câteva pietre funerare ale unor dregători domnești din timpul lui Ștefan cel Mare.
În colecția muzeului se păstrează și un clopot din bronz care provine de la vechea biserică din lemn, mistuită de flăcări în 1934, ce poartă numele donatorului Ștefan Porcescu.
Atestarea documentară a comunei Moldoveni a fost făcută la 27 iulie 1448, când aceste ținuturi au fost atribuite ca proprietate, printr-un act de cancelarie domnească, lui Ion Porcu, dregător în Sfatul Țării Moldovei, întemeietorul satului Porcești.
La sfârșitul secolului al XV-lea, satul Porcești era deja conturat. Actele emise în a doua jumătate a secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea atestă evoluția vieții sociale, economice și demografice a celor două sate – Moldoveni și Hociungi – și a împrejurimilor.
Locuitorii din Porcești au vândut, între anii 1630 și 1648, fraților Gheorghe și Iurașcu Bașotă și Toma Cantacuzino, mare vornic al Țării de Jos, cu mare influență în timpul lui Vasile Lupu, proprietățile lor sau părți din acestea situate în Porcești.
În secolul al XVIII-lea, în satul Porcești nu mai existau decât țărani răzeși în stăpânirea cărora au intrat terenuri prin moștenire sau cumpărare.