Muzeul Nicolae Gane, Iași

Clădirea a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și este monument de arhitectură cu valoare memorială. Casa a aparținut prozatorului Nicolae Gane până în anul morții (1916), apoi a fost vândută de fiul său Direcției Regionale Silvice.

În muzeu sunt expuse piese de mobilier, obiecte personale, manuscrise autografe, corespondență originală, cărți care au aparținut lui Nicolae Gane, fotografii și picturi originale din secolele XIX – XX.
În casa Nicolae Gane a fost organizat și muzeul primăriei care cuprinde fotografii, afișe, stampe, manuscrise, publicații ale primăriei, cărți cu autograf, obiecte ce au aparținut personalităților ce s-au aflat în fruntea administrației Iașului: Vasile Pogor, Costache Negruzzi, Dimitrie Gusti etc.

Nicolae Gane s-a născut la data de 1 februarie 1838 în orașul Fălticeni, descendent al unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.
Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.
Pentru o scurtă perioadă (1 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor în Guvernul Ion C. Brătianu.
La data de 1 aprilie 1908 a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916). Nicolae Gane a trecut în neființă la data de 16 aprilie 1916 în orașul Iași.