Muzeul Mineritului Petroșani, Hunedoara

Muzeul Mineritului a fost înființat în baza Deciziei Sfatului Popular al Regiunii Hunedoara din data de 4 august 1961.
Inițial, incinta muzeului s-a aflat într-o casă situată pe raza Parcului Central din municipiul Petroșani, fiind aduse și unele modificări, precum scoaterea și înlocuirea ușilor și modificarea anumitor camere.
În anul 1970 pe dată de 18 octombrie, în sălile Muzeului Mineritului se înființa prima Secție Numismatică din România.

Muzeul cuprinde și o secţiune de geologie reprezentată prin roci şi fosile vegetale şi animale, evoluţia tehnicii miniere în Valea Jiului, reprezentată prin unelte şi maşini alături de diferite aparate de profil.
Toate acestea se completează cu prezentarea evoluţiei vieţii sociale din Valea Jiului din cele mai vechi timpuri până în prezent, evidenţiată prin documente, fotografii şi carte veche.

De asemenea, mai pot fi admirate și obiecte care datează încă din anul 1900, cum ar fi un cărucior cu care se făcea transportul butoaielor de apă în mină sau aparatul de salvare cu burduf, primul tip de aparat de acest fel, tot de la 1900.
În cele 7 săli ale muzeului sunt sute de exponate care prezintă atât evoluția tehnicilor de exploatare a cărbunelui din Valea Jiului, cât și obiecte specifice muncii în subteran.

Ajută și pe alții să descopere: