Muzeul Memorial Octavian Goga, Ciucea, Cluj

Muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea se întinde pe un domeniu de aproximativ 24 de hectare.
Complexul muzeal cuprinde castelul, devenit muzeu memorial, Casa Ady Endre, construcția în stil țărănesc, cunoscută sub denumirea de sufrageria albă, Biserica de lemn din Gălpâia, adusă de Veturia Goga din Sălaj, și mausoleul.

Proprietatea a fost achiziționată de familia Goga în anul 1920, de la văduva poetului maghiar Ady Endre. Soții Octavian și Veturia au locuit aici până la moarte (survenită în 1938 și, respectiv, în 1979). Veturia a rămas o persoană puternic implicată în comunitate, chiar și în prezent numeroși ciuceni amintindu-și de „Gogoaia”.

Întrucât Veturia Goga i-a supraviețuit 41 de ani soțului său, ea a fost cea care s-a ocupat de transformarea castelului într-un muzeu dedicat operei și biografiei lui Octavian Goga, Muzeul Memorial „Octavian Goga” fiind inaugurat în anul 1967, la un an după ce domeniul a fost donat de către Veturia Goga statului român – condiția fiind ca ea să poată locui acolo până la moarte, iar domeniul să devină muzeu memorial.

Ajută și pe alții să descopere: