Muzeul Farmaciei Sibiu

Clădirea în sine constituie un monument istoric de arhitectură, care conține elemente gotice și renascentiste și datează din anul 1568.
Chiar în această clădire a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii sibiene, a treia in ordine cronologică, înființată în jurul anului 1600 și denumită La Ursul Negru.
Muzeul de Istorie a Farmaciei a fost deschis publicului în anul 1972.
Muzeul a fost înfiinţat la Sibiu deoarece oraşul a dezvoltat o bogată tradiţie a activităţii farmaceutice de-a lungul timpului. De altfel, chiar prima farmacie de pe teritoriul ţării noastre a fost inaugurată la Sibiu în 1494.
Muzeul se prezintă sub forma unei farmacii de epocă cu oficină şi laborator ce adăpostesc peste 6600 de piese şi instrumente farmaceutice.
Dintre instrumentele prezentate în prima încăpere reţine atenţia un mojar din bronz, datat 1597, care era folosit în operaţiile preliminare de preparare a medicamentelor, fiind cel mai vechi obiect din colecţie.

Muzeul Farmaciei Sibiu

Printr-un coridor îngust se ajunge în cea de a doua încăpere, unde sunt expuse instrumente medicale şi câteva truse chirurgicale, foarfeci şi microscoape, precum şi ilustraţii preluate după documente şi publicaţii vechi.
Spaţiul afectat laboratorului farmaceutic ilustrează complexitatea proceselor de elaborare a medicamentelor și evoluţia acestora, în strânsă concordanţă cu evoluţia concepţiilor medicale şi farmaceutice.
Sunt prezentate aici balanţe de diferite tipuri, mojare, maşini pentru zdrobirea şi măcinarea materiilor prime, filtre, distilatoare, recipiente metalice şi ceramice, sticlărie de laborator etc.
Cea de-a treia şi ultima din încăperi este rezervată homeopatiei.
Nu este lipsit de semnificație faptul că fondatorul acestei doctrine terapeutice, Samuel Hahnemann, a trăit și activat la Sibiu, între anii 1777-1779, ca medic și secretar al baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei.