Muzeul de Istorie Sibiu – Casa Altemberger

Clădirea care adăposteşte muzeul este un important monument de arhitectură gotică, al cărui nucleu l-a constituit casa primarului Thomas Altemberger. Construcţia a fost ridicată la sfârşitul sec. XV şi este cel mai mare ansamblu gotic civil din România.
În anul 1545 casa a fost cumpărată de către oraș pentru a găzdui noul sediu al primăriei, care a funcționat aici până în 1948. Între anii 1967-68, clădirea a fost supusă unor ample lucrări de restaurare în vederea amenajării muzeului de istorie. Atunci s-au putut stabili etapele de construcție, aspectul inițial al turnului locuință și reconstrucția etajului superior, precum și identificarea unuia dintre meșterii care au contribuit la construcții.

Expozițiile Muzeului de Istorie Casa Altemberger oferă o privire de ansamblu despre evoluția comunităților umane din sudul Transilvaniei (cu accent pe orașul și împrejurimile orașului Sibiu), începând din cele mai vechi timpuri în care se regăsesc aici urme umane – epoca paleolitică – și până în perioada modernă (inclusiv Monede și medalii de aur și Tezaurul de argintărie liturgică și laică).

Muzeul de Istorie Sibiu - Casa Altemberger

Expozițiile care pot fi văzute aici sunt structurate astfel:

  • Evoluția comunităților umane din sudul Transilvaniei, care prezintă viața de zi cu zi în paleolitic, oferind imaginea traiului în peșteri, bordeie, gospodării, villa romana, locuința medievală;
  • Sticla în Transilvania și Bresle sibiene, care redau activitățile umane, de la procesarea vântului la producția specializată a ghildelor;
  • Lapidariul roman și Magistratul Sibiului, care evocă statutul social și demnitatea conducătorului;
  • Arme și armuri, care indică alte aspecte esențiale ale existenței umane pe aceste locuri, cum ar fi războiul sau aspectul ritual al religiei;
  • Tezaur, care cuprinde piese de argintărie liturgică.
    Circuitul expozițional turistic se încheie cu prezentarea mișcării de emancipare națională din sudul Transilvaniei, prezentând evenimente din perioada secolelor XVIII-XX.

Alături de expoziţiile de bază, muzeul are şi două frumoase curţi interioare.
În prima dintre acestea, vizitatorul este întâmpinat de o suită de statuete întruchipându-l pe Hermann, întemeietorul oraşului, în diverse ipostaze ce surprind tipologiile orăşanului din secolul XVII: cavaler, bancher, student, infanterist, măcelar, vindecător, primar, crâşmar, menestrel.
În cea de-a doua curte interioară, numită şi „Grădina Martirilor”, pot fi admirate lucrări de sculptură figurativă.