Muzeul de istorie națională şi arheologie Constanța

Muzeul de istorie națională şi arheologie Constanța are o istorie de peste o sută de ani, perioadă ce poate fi împărțită în trei mari etape: perioada 1878 – 1957 – cea mai tulbure; apoi, 1957 – 1977 şi, în sfârșit, din 1977 până în prezent.
Încă din 1878, anul în care Vechiul Regat Român a dobândit Dobrogea de Nord, primul său prefect, Remus Opreanu, a propus crearea unui muzeu de arheologie.
Clădirea muzeului a fost proiectată ca primărie de arhitectul Victor Ștefănescu.

Prințul Ferdinand a pus piatra de temelie în mai 1912. Construcția a fost oprită în 1913, repornită în vara anului 1914, apoi oprită din nou în timpul Primului Război Mondial.

Construcția a fost inaugurată în iulie 1921.
Structura e în stilul neo-românesc, cu o logie, coloane și ferestre mici.

La momentul construcției sale, a fost criticat pentru costul excesiv și pentru blocarea vântului de la mare, creând o insulă de căldură.

La parterul Muzeului de Istorie Națională si Arheologie se afla doua săli in care sunt expuse monumente arheologice cu valoare deosebita, rarități si piese unicat.

Din aceasta secțiune se fac remarcate: Șarpele Glykon – piesa unica in lume, reprezentand o zeitate din mitologia romana (sec. II d.Hr.), Grupul statuar Fortuna cu Pontos – divinitati protectoare ale portului si cetatii Tomis (sec. II-III d.Hr.), Aedicula cu dubla reprezentare a zeitei Nemesis – una dintre cele mai remarcabile piese ale Muzeului (sec. II d. Hr.), colectii de podoabe din aur, pietre si camee, tezaurul de vase de argint Sucidava-Izvoarele, etc.
In cadrul celorlalte etaje ale muzeului exponatele sunt ordonate cronologic, începând cu primele dovezi de locuire a Dobrogei si încheindu-se cu epoca moderna. Dintre aceste piese se remarca „Gânditorul” si perechea sa, piese emblematice pentru cultura Hamagia (Neolitic).
Complexul muzeal de istorie si arheologie este completat la exterior de un amplu lapidariu (ansamblu de pietre gravate si sculptate) si de Edificiul Roman cu Mozaic, un monument istoric unic in Europa de Est prin dimensiunile sale.