Muzeul de Arheologie Săveni, Botoșani

Muzeul de Arheologie Săveni este situat într-o clădire monument de arhitectură de la sfârșitul secolul al XVII-lea.
Muzeul adăpostește un bogat material arheologic ce ilustrează istoria acestor locuri din paleolitic până în sec. IV d. Ch.

Rețin atenția uneltele și armele din silex, vatra de foc cu oase de mamut carbonizate și o defensă (colț) de mamut descoperite în celebrele stațiuni paleolitice de la Ripiceni, Mitoc, Drăgușeni sau Coțușca.
Muzeul de Arheologie Săveni, adăposteşte în două din încăperile sale colecţia Memorială „Mihai şi Al. Ciucă”.

Medicul malariolog Mihai Ciucă şi fratele său, medicul veterinar Al. Ciucă, cu remarcabile realizări în domeniul ştiinţei şi al învăţământului superior universitar, sunt prezentaţi prin intermediul unor numeroase documente de stare civilă, fotografii, diplome şi decoraţii, obiecte personale, lucrări ştiinţifice etc., care pun în valoare înalta lor ţinută intelectuală şi marele prestigiu de care s-au bucurat în epocă.