Muzeul Badea Cârţan din Cârţişoara, Sibiu

Când urci dinspre Sibiu spre Transfăgărășan, ultima localitate înaintea muntelui este Cârțișoara. E un sat vechi, care pe vremuri se numea Cârța Română – și a fost atestat documentar în 1322 (sub denumirea Kerch Olacorum)
Aici s-a născut, pe 24 ianuarie 1849, Gheorghe Cârțan – un cioban care a intrat în istorie pentru că a luptat toată viața pentru unirea românilor și pentru promovarea cărților de limbă română într-o Transilvanie care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

În anul 1968, în memoria vestitului Badea Cârţan, cioban din Cârţişoara, a fost inaugurat în centrul comunei un muzeu.
Astăzi, colecţia acestuia cuprinde icoane pe sticlă, cărţi din colecţia lui Badea Cârţan, fotografii vechi, ceramică şi lăzi de zestre.
În curtea muzeului a fost reprodusă o casă ţărănească tipică de la mijlocul secolului XIX cu interior specific zonei.
Mai sunt în muzeu icoane pe sticlă, realizate în secolele trecute de pictori locali, obiecte țărănești folosite în gospodăriile de-acum 200 de ani pentru prelucrarea lemnului, a laptelui, pentru țesut, obiecte decorative. Ghidul vorbește cu aproape la fel de multă mândrie despre haiducul Andrei Budac, pe capul căruia autoritățile de-acum 100 de ani au pus un premiu de 1.500 de coroane. “Haiducul Budac, cum erau ușile mici, se sucea într-o parte ca să intre, că era mare, era solid”.

În curtea Muzeului se află, cum spuneam mai sus, o gospodărie de-acum 200 de ani reprodusă integral. În mijlocul ei, un cuptor de pâine. Deasupra lui se afuma carnea. “N-aveau hoarnă, că era taxă pe fumărit“, zice ghidul.

Badea Cârţan a fost un ţăran originar din Cârţişoara (Sibiu). Acest cioban simplu a rămas în istoria românilor ca un luptător pentru unirea românilor din Transilvania cu cei din Vechiul Regat, toată viaţa sa dedicând-o acestui scop.

Născut în 1849 în satul Cârţişoara, din judeţul Sibiu, Gheorghe Cârțan pe numele lui adevărat, cioban autodidact, a luptat întrega sa viaţă pentru independenţa românilor din Transilvania şi pentru unirea lor cu Vechiul Regat: nu putea pricepe nici în ruptul capului rostul „graniţei drăceşti” care separa cele două teritorii unde se vorbea aceeaşi limbă.
Badea Cârţan a folosit cea mai eficientă armă: cartea.

Badea Cârţan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească şi cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munţii, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, cărţi româneşti. În consecinţă, vreme de trei decenii, transportă prin vămi cu pasul, aducând în straiţă, din Regat, peste 250.000 de exemplare de cărţi scrise în limba română, în greutate totală de peste 20 de tone. Munca sa de ridicare culturală a românilor transilvăneni nu era pe placul autorităţilor maghiare, care toată viaţa sa l-au urmărit, arestat, i-au confiscat şi distrus cărţile.
În 1877, îşi donează turma de oi armatei române şi pleacă la luptă, ca voluntar, în Războiul de Independenţă.
Ajuns de mai multe ori la Bucureşti, el a cunoscut mai mulţi istorici și oameni de cultură, de la care a învăţat istoria românilor şi mai ales ideea romanităţii poporului român. Prin ideea romanităţii înţelegem faptul că românii au luat naştere în urma amestecului dintre daci şi romani. Dorind să vadă cu proprii săi ochi momentele care erau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârţan s-a hotărât să plece pe jos la Roma.
Această ispravă l-a făcut celebru. În data de 3 ianuarie 1896 , părăseşte pe jos satul natal, şi se îndreaptă spre Roma, trecând prin Timişoara, Budapesta, Tirol, Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna.

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârţan s-a stins din viaţă, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor.

A fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, pe mormântul său fiind trecute următoarele versuri: „Badea Cârţan doarme aici visând întregirea neamului său”.