Muzeul Aurului, Brad, Hunedoara

Muzeul Aurului din Brad, unic in Europa, a luat ființă în 1896 când un geolog neamț a strâns câteva piese găsite în minele din zonă.
În cursul anilor la Muzeul aurului de la Brad s-a adunat cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa.

Vizitat încă din 1912, colecția cuprinde piese arheologice descoperite în zona Brad-Criscior, care dovedesc urme de locuire umană de mai bine de 5.000 de ani, dar și acțiuni de extragere a aurului din mine vechi de 2.000 de ani.
De asemenea, ajunși la Muzeul Aurului din Brad, veți putea înțelege istoria mineritului aurifer, pentru că aici sunt expuse unelte folosite atât la extragere, cât și la prelucrare, vechi de peste 200 de ani!
Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi.

Printre formele cele mai spectaculoase sunt steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume.
Colecția are peste 1.300 de exponate din aur găsite în minele din țară și din toată lumea.
Niciunul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meșter aurar sau bijutier, acesta fiind unul dintre elementele speciale care definesc unicitatea Muzeului.