Moise Gavra, meșterul cojocar din Vărzarii de Jos, Bihor

Născut pe 21 octombrie 1932 în Vărzarii de Jos, Moise Gavra s-a făcut cojocar la dorinţa mamei, din vorba căreia n-a ieşit niciodată. Era cel mai mic dintre cinci fraţi şi orfan de tată de când avea 9 ani.
„Aveam 14 ani când o zâs maica: Treiane, că aşa-i plăcea ei să-mi zâcă, nu te duci tu ucenic de cojocar? Mă duc, maică, cum nu, fac cum zâci dumetale. Patru ani am fost ucenic la Vaşcău, la meşterul Mihai Teaha„.

Pe-atunci, cojocarii erau meşteri căutaţi.
De la 14 ani a devenit ucenicul unui renumit cojocar din Vașcău, Mihai Teaha, alături de care rămâne timp de patru ani.
După ce se căsătorește la 20 de ani, muncește la diferiți cojocari din zonă. Își deschide propriul atelier când se întoarce din armată, unde stă trei ani, la Turda și Sibiu, și este ajutat la lucru de soția și soacra lui. Toată viața, singura preocupare i-a fost cojocăritul, iar din atelierul său au plecat cojoace spectaculoase peste tot în lume, chiar și până în America.
Moise Gavra a transmis dragostea sa pentru cojocărit mai multor tineri, pe care i-a avut ucenici vreme îndelungată, însă niciunul dintre ei nu a dorit să ducă mai departea această tradiție.
A lucrat în atelierul propriu până în 2016, când l-a închis din cauza vârstei înaintate.

Astăzi mai face cojoace, veste și căciuli doar pentru expoziții, mai rar pentru anumite târguri, rămânând singurul meșter din zonă care mai stăpânește tainele de altădată ale prelucrării pieilor.

De-a lungul timpului, nimic nu l-a împiedicat să ducă mai departe specificul cojoacelor din zonă, lucrând cu multă râvnă.

După 1990 când cererea pentru pieptarele și cojoacele tradiționale s-a diminuat simțitor, a creat cojoace adaptate vieții moderne, dar înnobilate cu broderii pe blană, lucrate manual cu lână și bumbac mercerizat. Cererea a fost pe măsura artei sale, clienții cei mai fideli fiind orășenii.
Toată viaţa lui, nenea Gavra a fost cojocar şi bituşer, cum se numesc în zonă meşterii pricepuţi la facerea hainelor „biţoase” de lână, lungi până în pământ, pe care ciobanii le poartă iarna. Acum, Moise Gavra a rămas ultimul bihorean care nu doar ştie cum, ci încă şi face manual cojoace şi bituşe, transformând pieile de miei în mândre haine înflorate.
Moise Gavra a cusut zi şi noapte, ca să nu refuze nicio comandă. „De somn, mă loveam cu capul de masă. Nu-mi trebuia decât trei-patru ore să dorm, că apoi mai lucram o zi şi o noapte„, îşi aminteşte bărbatul.
„Astăzi, meșterul Moise Gavra trăiește împreună cu soția și fiica sa, precum și cu cei doi nepoți (o fată și un băiat), alături de care se bucură de fiecare moment al vieții sale… Este ultimul creator din acest domeniu din Bihor și îndeplinește calitățile de creator de patrimoniu cultural imaterial, purtător, păstrător și performer, capabil să transmită elemente și modele ale culturii tradiționale, fiind recunoscut de comunicatea științifică și de cea din care face parte.” (Muzeograf dr. Ioan Goman)
„Din evidențele forurilor culturale bihorene aflăm că Moise Gavra este singurul cojocar din Bihor care mai are competența confecționării pieptarelor, cojoacelor și bitușelor, conform perceptelor tradiționale. Este unul dintre puținii meșteri care cunosc perfect tehnologia prelucrării artizanale a blănurilor, croiurilor și compozițiilor decorative specifice zonei Beiuș-Vașcău. Este un valoros mesager al culturii tradiționale, purtător de competențe specifice unui meșteșug străvechi…” (Dr. Doina Ișfănoni, Cercetător Științific gr. I, Istoric și teoretician de artă)
„Au început să mă vadă oamenii și, dacă faci bine, vine omu. Dacă vede că nu lucri bine, nu-ți mai deschide nimeni ușa. După ce am ajuns cunoscut, am lucrat pentru toți șefii și toți doctorii din Petru Groza (Ștei).” (Moise Gavra)