Mihai OLOS, sculptor

Mihai OLOS s-a născut in Ariniş, Maramureş, in anul 1940 si a încetat din viata la data de 22 februarie 2015, in Amoltern, Germania.

In perioada 1961 – 1963 a urmat Institutul Pedagogic, profesor Coriolan Munteanu, Cluj-Napoca, România.

Intre anii 1956 – 1960 – Profesor în Oaş, Satu Mare; 1963 – 1968 – Profesor de Artă la Şcoala elementară de artă, Baia Mare, Maramureş, România; 1977 – 1978 – Profesor la Institutul de Arte Vizuale a Universităţii Gießen, Germania.


Prima acțiune a artistului conceptual Mihai Olos a avut loc la Baia Mare, în 1969, și nu s-a bucurat de aprecierea publicului, însă i-a deschis apetitul pentru inedite reprezentări ale conceptelor sale.
În volumul „Mihai Olos” lansat recent de editura MNAC, una dintre autoare, Ileana Pintilie, relatează începuturile happening-ului în creația unuia dintre cei mai înzestrați artiști români ai secolului XX.
Terminologia occidentală consacrată – performance, happening – nu se putea aplica artei românești ca atare. Înainte de 1990, termenul de acțiune pare mult mai potrivit în acest context, el incluzând atât manifestări, cât și interacțiuni cu publicul.

A realizat Panouri decorative la Cinematograful Dacia, Baia Mare, Maramureș, România.

Lucrări în colecții publice: Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti; Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, România.

Lucrări în colecții internaționale
• Muzeul de Artă din Cracovia, Polonia
• Muzeul Fuji din Tokyo, Japonia
• Muzeul Schloss Moyland, Germania
• Centrul Național de Artă și Cultură Georges-Pompidou din Paris, Franța
• Samdani Art Centre, Samdani Art Foundation, Bangladesh

Lucrările lui Mihai Olos se regăsesc în colecții private din: România, SUA, China, Germania, Italia, Grecia, Elveția.

Premii şi distincţii:
1970 Premiul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici din România
1984 Premium Flacăra
1985 Primul Premiu – Simpozion de Ceramică, Baia Mare
1985 Medalia de Argint – Muzeul Fuji, Tokio
2010 Marele Premiu pentru Arte Plastice 2010 – UAP Baia Mare
2012 Diploma de excelență pentru întreaga activitate desfășurată în serviciul artei. Uniunea Artiștilor Plastici din România.