Mihai Dumitru Avârvarei – cojocarul care a făcut cunoscute Bondițele de Ghindăoani

Mihai Dumitru Avârvarei (1908-1992) s-a născut în comuna Ghindăoani, județul Neamț, unde a învățat tainele cojocăriei artistice de la renumitul cojocar Vasile Botez, vestit pentru frumusețea broderiei de pe pieptarele lungi, cu croială evazată și cu „prim” (garnitură din lână de miel, aplicată pe marginea pieptarelor) brumăriu pe care le făurea.
Meșterul Mihai Dumitru Avârvarei știa să confecționeze toate piesele din piele specifice portului popular local – căciuli, pieptare nedespicate în față („bonzi înfundate”), veste simple din piele, cojocele cu mâneci lungi („șpențăre”), cojoace cu mâneci lungi și cu buzunare, precum și „bonzi înflorate”, cunoscute în tradiția satului ca „pieptare înflorate”.

Prin stilul decorativ caracteristic pe care a reușit să îl creeze, meșterul cojocar a făcut pieptarele înflorate cunoscute în toată zona etnografică a neamțului drept „bondițe de Ghindăoani” sau „pieptare de Ghindăoani”, termen ce a fost preluat, ulterior, și de literatura de specialitate.
În anii săi de activitate, meșterul lucra câte 20-30 de cojoace pe an, pentru populația din localitățile din împrejurimi, dar și pentru mai multe persoane din capitală și chiar pentru muzee.
Pieptarele de Ghindăoani lucrate de Mihai Dumitru Avârvarei ies în evidență prin frumusețea și originalitatea motivelor dispuse în câmpuri ornamentale simetrice, accentuată de alegerea cu pricepere a nuanțelor cromatice potrivite și executarea cu finețe a decorului.

Meșterul prelucra materia primă cu grijă: dubea pieile (le tăbăcea), le revenea, le curăța în stative, folosind o „gripcă” (unealtă asemănătoare unei tesle utilizată la curățarea pieilor și a doagelor). Apoi, croia părțile componente ale piesei, fără să se folosească de tipare și croia și lipea „jamșa” (meșina), pe care cosea, ulterior, toată broderia.
Întreaga suprafață a pieptarului era acoperită cu broderie, obținându-se câmpuri ornamentale de diferite dimensiuni și forme, dispuse întotdeauna simetric, astfel încât pieptarul să nu pară încărcat, deși meșterul nu lăsa nicio suprafață de meșină albă.
Câmpurile ornamentale erau delimitate de la început, cu ață neagră, prin șiruri de „cruciulițe”. Motivele ornamentale preferate de cojocar erau rozeta, bradul cotit, bobocii mici și frunzele.
Primul era așezat la poale, la sub-braț și peste umăr, lățimea acestuia fiind potrivită astfel încât să cadă ușor oblic, pentru a evidenția croiala pieptarului.
Unele dintre cele mai reprezentative lucrări ale cojocarului au fost lucrate pentru Muzeul etnografic al Moldovei din Iași și au apărut în mai multe publicații. De asemenea, bondițele de Ghindăoani au rămas, timp îndelungat, model pentru tinerii cojocari din zona Neamțului.