Mihai Agape, pictor, fotograf, scriitor

Mihai Agape s-a nascut la data de 24 martie 1938, in Sălăgeni-Grozeşti, judeţul Iaşi

Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice Iaşi, promoţia 1967, clasa prof. Adrian Podoleanu.

A debutat in anul 1967, la casa Universitarilor din Iaşi.
Din 1969 a participat la expoziţii colective, la saloanele şi festivalurile de artă plastică.

În perioada 1979-1988, ca membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, a participat la numeroase expoziţii şi saloane de artă fotografică naţionale şi internaţionale şi la concursuri de artă cinematografică pentru amatori.

Prezent cu lucrări de pictură-grafică în muzee şi colecţii particulare de artă din ţară şi străinătate: S.U.A., Germania, Israel, Belgia, Anglia.

Dacă talentul – cu care te naști – este descoperit vremelnic sau la un moment dat și este cultivat, sigur, se adaugă și experiența care sporește mereu și în aceste condiții avântul creator crește și el, bineînțeles, dacă înveți mereu și te adaptezi la condițiile care se impun în etapa respectivă. Iar eu, nu am avut probleme cu adaptabilitatea …

N-am considerat că este bine să am clișee. Mi-a plăcut și chiar am fost interesat într-o perioadă să privesc în toate părțile cu discernământ și m-am străduit să aleg varianta acceptabilă. Cuvântul „clișeu” a însemnat ceva pentru mine, la propriu, numai în tehnica fotografiei și a filmului, fiindcă am avut și în acest domeniu activitate. De expresii și formule stereotipice, de fraze banale și de șabloane m-am ferit cât am putut.” Mihai Agape

A resit să creeze două romane („Lampa care întinde morţii prada”, Editura Corgal Press, Bacău, 2012; „Eşecul fatidic”, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2014), precum şi un volum de proză scurtă, autobiografică („Himere”, 2016)

Premii
1975 – Premiul al III-lea la expoziţia-concurs interjudeţeană de pictură şi grafică de la Botoşani;
Diploma jubiliară a Muzeului de Artă din Piatra Neamţ – 1995;
Premiul pentru pictură la Bienala Naţională de Artă Plastică „Lascăr Vorel“, ediţia 1999 – Muzeul de Artă Piatra Neamţ;
2000, Diploma Consiliului Municipal Piatra Neamţ.