Juan Alpar PARASCHIVESCU, pictor

Alpar Juan (I. Alexandru Paraschivescu) s-a născut in anul 1857 si a încetat din viata in anul 1901.

A fost un pictor timid care, pe nedrept, a rămas în umbra contemporanilor lui (Andreescu, și alți artiști ai Barbizonului) absolvenți ai Academiei, spre deosebire de el care a fost autodidact.

…din 1980, a început să mă preocupe contemporanul lui Ion Andreescu cu nume fantezist, iar în cele câteva lucrări, văzute pe ici-colo, pe care le-am luat apoi în seamă, fiindcă eram stârnit să le iau în seamă, m-am străduit să descopăr atât asemănările cât și deosebirile de maniera, față de cel care i-a fost, se pare, primul și ultimul îndrumător în artă. […] cu studii neterminate de drept și slujind pentru lefuri mici, când ca impiegat, când ca profesor de topografie într-o școală militară, s-a dăruit cu totul picturii […]”. Tudor Octavian ”Pictori români uitați”.

Se cunoaste ca a expus pentru prima oara la Cercul artistic-literar Intim Club, in 1885, cu statutul unuia din cei 101 membri fondatori cu o anume stare si capabili sa-si achite cotizatia nu tocmai mica, de vreme ce selectiva intrunire era prezidata onorific de un mosier ca Vasile Alecsandri, iar staiful de aleasa adunare i-l gira un alt om avut si mare colectionar, Ion Kalinderu.