Ion Vitescu – meșterul cojoacelor de la Vicovu de Sus

Deși provine dintr-o zonă etnografică recunoscută pentru meșteșugul cojocăritului – comuna Vicovu de Sus, județul Suceava, Ion Vitescu nu face parte dintr-o familie de cojocari. Născut în anul 1933, meșterul a învățat meseria de la vârsta de 14 ani de la doi renumiți cojocari din comună, Ion Piticu și Petre Piticu.

Meșterul lucra atât piese artistice, destinate portului în zile de sărbătoare, cât și articole de îmbrăcăminte ce aveau doar funcție utilitară, constituind hainele de zi-cu-zi ale localnicilor.

În timp, elementul principal al creației lui Ion Vitescu au devenit „bonzile” (cojocel scurt, fără mâneci, făcut din piei de miel și având pe față desene executate din fire de lână de diferite culori, pe care-l poartă țăranii și țărăncile) și cojoacele bogat ornamentate.

Lucrând cu pasiune și dedicare, meșterul era mereu preocupat de aspectul estetic al creațiilor sale, decorându-le cu elemente inspirate din broderia pieptarelor din alte zone, din reviste sau din cărți, de unde prelua elemente pe care le adapta pentru a crea motive noi. De asemenea, pentru a-și îmbogăți gama elementelor decorative, meșterul lucra adesea cu creatoarele populare care realizau „holițele cu mărgele” ce împodobeau pieptarele.

Pentru a obține aspectul estetic deosebit ce a adus renume pieselor lucrate de acesta, Ion Vitescu acorda o deosebită atenție întregului proces de creație, încă de la alegerea materiei prime și prelucrarea acesteia. Meșterul era un desăvârșit cunoscător al calității materiei prime, precum și al modalităților prin care această calitate se putea obține.

Meșterul croia fără ajutorul tiparelor, măsurând distanțele cu palma, astfel cum era obiceiul locului. El croia părțile componente ale bondiței în același timp, apoi încheia pieptul cu spatele, cosea holița cu mărgele și la final „primul”, fie din lână de miel, fie din blană de dihor. Principalul element ornamental al bondiței era holița, pe care meșterul o croia după mărimea piesei, o dădea la brodat și apoi o cosea pe bondiță.

Ion Vitescu alegea motivele decorative după gusturile clienților, care nu se opreau la a-și arăta preferințele la modul general, ci solicitau un anumit element ca element decorativ central. Adeseori, aceste elemente erau preluate de pe alte textile, de pe care cojocarul trebuia să „scoată modelul” și apoi să îl îmbogățească , adăugând alte elemente pentru a obține un decor original.

Adesea întâlnite în creația lui Ion Vitescu erau modelele florale: floarea, trandafirul, creanga, florile „țânute” (cusute fără intervale între ele, pe toată suprafața holiței), frunze, strugurași, viorele, bobocei etc.

Talentul meșterului se făcea remarcat în conceperea acestor modele și a structurii ansamblului decorativ, execuția propriu-zisă a broderiei revenind nepoatelor sale.

Fiind deosebit de apreciat pentru talentul său, Ion Vitescu a croit pentru oameni din mai multe sate din Bucovina (Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Horodnic, Putna, Straja), dar și pentru clienți din București și Iași. Unele dintre piesele reprezentative pentru opera sa pot fi admirate în Muzeul etnografic al Moldovei din Iași.

Dornic să mențină meșteșugul viu, Ion Vitescu a predat o lungă perioadă de timp la secția de cojocărie din Vicovu de Sus ce aparținea de Școala populară de arte din Suceava.