Ioana ANTONIU, pictor

Ioana Antoniu s-a nascut in data de 14 aprilie 1964, la Cluj-Napoca

A studiat la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca în cadrul departamentului Arte textile, în intervalul 1983-1988.

Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Pentru Ioana Antoniu pictura e o experiență a tuturor lucrurilor din jurul ei care o ating. Este mai degrabă felul ei de a reacționa. În pictura artistei sunt pe rând sublimate întâlniri, percepții, amintiri, referințe care devin subiecte în cadrul unui proces alchimic de transmutare și resubstanțializare a acestei cunoașteri.

Ioana Antoniu își construiește reveriile într-un orizont care valorizează într-un mod foarte personal elemente și surse din mai multe universuri formale și moduri de expresie. Importante pentru ea sunt pictura marilor maeștri, filmul, muzica, literatura, fiind în același timp preocupată de mutațiile profunde ce însoțesc evoluțiile limbajelor artistice contemporane și impactul lor asupra definirii unor noi sensibilitați.Dan Breaz

Premii, distincții
1983 Premiul I la Festivalul Studenţesc de la Braşov
1984 Premiul I la Festivalul Studenţesc de la Târgu Mureş
1988 Premiată cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România
1991 Premiul pentru pictură a Galeriei Covalenco, Geldrop, Olanda
1992 Premiul pentru tineret a Uniunii Artiştilor Plastici din România
2005 Diplomă de recunoaştere profesională din partea Academiei Maghiare de Ştiinţe, Budapesta, Ungaria