Ioan Măric s-a născut in anul 1945, în Luncani, județul Bacău.
A absolvit Școala de mecanici agricoli, apoi Școala Tehnică de Maiștri și a lucrat 33 de ani la Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Bacău.
Însă pentru că a pictat „de când se știe”, a urmat și cursurile Școlii Populare de Artă din Bacău, absolvind la clasa celebrului pictor Ilie Boca (trei ani grafică, trei ani pictură).
În paralel cu munca grea, din combinat, și-a urmat cu multă dedicare pasiunea: a pictat fără încetare acasă, a mers în tabere de creație, iar din 1961 a început să expună atât în țară, cât și în străinătate.
La 72 de ani, în 2017 a absolvit și cursurile Facultății de Arte Vizuale și Design a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.
Are peste 200 de expoziții personale și peste 2.000 de participări în expoziții colective.
Ioan Măric este unul dintre cei mai apreciați pictori naivi din România si este Ioan Măric este supranumit și „Bădița Chagall”
„Dacă, aşa cum se spune, „paşii omului ajung acolo unde dictează Dumnezeu”, atunci pot spune că, pentru mine, Luncani înseamnă „lada de zestre”, cu obiceiuri, datini, tradiţii şi dealul mănăstirii, locul sfânt al naşterii, locul copilăriei pe care-l port în suflet, ca pe o icoană, oriunde mă duc, şi începutul unei vieţi binecuvântate de Providenţă, în care am căutat să transform harul cu care am fost înzestrat ca pictor în dar pentru semenii mei şi în necontenită invitaţie la credinţă şi iubire.
Ce altceva poate fi lumea din pânzele mele, atât de lăudate de privitori şi de criticii de artă, care mi-au conferit nu puţine premii în ţară şi străinătate, decât o întâlnire cu neprihănirea copilăriei din sufletul nostru, cu surâsul limpede şi senin, fidel unui umor ce loveşte dar nu răneşte, căci mai degrabă el celebrează puterea noastră de a ne veseli, de a ne bucura în faţa personajelor pitoreşti şi a poveştilor sprinţare ale satului meu, ale satului românesc de ieri, din lumea lui Creangă, ale satului de astăzi, poate mai sărac în obiceiuri şi snoave, ale satului cel prezent mereu în sufletul nostru, spre a dăinui şi a-şi apropia meritul eternităţii.” Ioan Măric
