Ilie Chioibaş, pictor

Ilie Chioibaş s-a născut în anul 1966, la Brăila.

A absolvit Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti în 1996 unde a avut privilegiul de a-l avea ca profesor pe Ştefan Câlţia.

Peste numai doi ani, în 1998, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţia Pictură.

Lucrările lui Ilie Chioibaş se află în colecţii particulare din: S.U.A., Emiratele Arabe, Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Grecia, Franţa şi România.

În 2015 este distins cu Premiul pentru Pictură al U.A.P. după ce mai fusese nominalizat o dată la aceiaşi distincţie şi în 2011.

În 2002 primeşte Premiul al II-lea pentru participarea la Expoziţia Municipală Bucureşti, în 1998 i se decernează Premiul Primăriei Municipiului Bucureşti la Concursul de Pictură şi Grafică „Accente” şi în 1995 Premiul pentru tineret la Bienala Internaţională de Gravură „Iosif Iser” de la Ploieşti şi Premiul al II-lea decernat în cadrul Expoziţiei de Acuarelă „Constantin Găvenea”, Tulcea.