Horia HUDUBEŢ, sculptor

Horia HUDUBEŢ s-a născut la Brașov, in anul 1970.

In anul 2005 a absolvit Facultatea de Arte, Secţia Sculptură, Universitatea de Vest, Timişoara si a beneficiat de Bursa Socrates-Erasmus – Enschede, Olanda.
In 2007 – Masterat în Sculptură – Materie şi concept în sculptura contemporană, Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara;
In anul 2011 – Doctorat în Sculptură – Sculptura cinetică în spaţiul public, Facultatea de Arte şi Design, Universitatea de Vest, Timişoara.
O intensă activitate creativă, de atelier, s-a materializat, în timp, în serii de lucrări care, de-a lungul anilor, au fost expuse în expoziții personale sau colective desfășurate în centre precum Brașov, Arad, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Timișoara, Alba Iulia, dar și în alte țări: Olanda, Franța, Ungaria, Danemarca.

Astăzi indiferent de profilul artistic, creatorul de artă se numește artist vizual. Mie îmi place să mă recomand ca fiind sculptor. În majoritatea cazurilor oamenii mă întreabă în ce material lucrez: lemn sau piatră? Dacă nu sigur metal. De multe ori nu știu cum să le răspund, și cum să-i fac să înțeleagă acest fenomen artistic. Așa este, sculptorul nu face altceva decât să sculpteze nu?. Adică să ia un ciocan și o daltă și să înceapă să ia bucată cu bucată din material pentru a ajunge la o anumită formă, și dacă se poate ceva din care toată lumea să înțeleagă. Așa se vede și înțelege în majoritatea cazurilor meseria mea.” Horia HUDUBEŢ

In anii 2003 – 2004 a fost distins cu Diplomă de Excelenţă (Facultatea de Arte, Timişoara).