Gheorghe Vânătoru (Gheorghe N. Gheorghe) s-a nascut in anul 1908, in Oltenița, Călărași, si a incetat din viata in anul 1983, la București.
La 21 de ani tânărul Vânătoru renunța la cariera dorită de tatăl său, aceea de arhitect, pentru a se dedica complet picturii.
Între 1929 şi 1934 pictorul se va forma pe băncile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-i profesori pe Nicolae Tonitza, Francisc Şirato sau Gheorghe Petraşcu, cel care îi va influenţa decisiv traseul ulterior.
Opera lui este remarcabilă, îndeosebi la nivel cromatic, este adesea asociata cu stilistica profesorilor săi, Petraşcu, Şirato şi Tonitza.
Într-o călătorie înlesnită de Sindicatul artiștilor, pictorul va ajunge pe malurile Mării Negre până în sud, la Balcic, unde pictează o suită de peisaje inedite și totodată singulare în creația ulterioră.
A expus şi la Sala Dalles în 1938, iar în 1943 este premiat în cadrul Salonului oficial de pictură şi sculptură. Lucrările sale vor ajunge şi pe simezele din străinătate, fiind prezent în expoziţii organizate la Veneţia, Odesa, Tel Aviv.
Gheorghe Vânătoru își continuă activitatea și după cel de al doilea război mondial, prima sa expoziție personală din această perioadă având loc în decembrie 1957, la Sala “Nicolae Cristea” din București.
După anul 1989 lucrările lui Gheorghe Vânătoru vor fi prezente în multe expoziţii din capitală şi din ţară, iar la licitaţiile de specialitate tablourile artistului înregistrează cotaţii din ce în ce mai mari.
