Gheorghe Borodi – sculptorul porților din Sighetu Marmației

Născut în 1917 în Sighetu Marmației, Gheorghe Borodi a moștenit pasiunea pentru frumos și talentul pentru sculptură de la tatăl său, un cioban simplu care lucra „bote împchistrite” (bâte ciobănești ornamentate), „cojălci împchistrite” (furci de tors ornamentate) și „jașcauă împchistrite” (pungi de piele de oaie decorate cu baiere răsucite din fire multicolore cu ciucuri).
Cu toate acestea, Borodi a învățat singur măiestria lucrului cu securea, barda și dalta, singurele instrumente folosite de meșter în arta lui. El s-a inspirat din cele trei porți decorate rămase în zonă, care i-au servit ca model pentru motivele „funia răsucită” și „rozeta” .
Chiar meșterul spunea, într-un interviu, că „prea mari scule de lucrat lemnul, nu avem … d-astea, moderne, cum sunt astăzi, că nu avem bani … Abricuri avem, dar nu avem din cele pentru grosime, cu circulație separată … Ca să avem o mașină din aia, universală, ne-ar costa o sută și ceva de milioane, și n-avem de unde să strângem, îs cheltuieli mari, mai e și pentru casă, de făcut câte ceva … Nu suntem plătiți ca să putem face …” (Paul Henri Sthal, Marin Constantin, Meșterii țărani români, Editura Tritonic, București, 2004, p. 88).

Meșterul s-a remarcat prin faptul că a realizat o singură categorie de porți: porțile-monumentale, cu aceleași motive decorative – torsada și rozeta. Alte elemente caracteristice lui Borodi sunt colții de lup, „corigăul” (linia în zigzag) și „ghinul” (unghia).

Borodi considera aspectul specific maramureșean era păstrat doar de acest tip de poartă, alte elemente decorative ducând la pierderea caracterului tradițional.
De la alegerea materialului (de obicei gornun), tăiat în perioada prielnică (de regulă în septembrie), la tăierea copacului cu fierăstrăul, cioplirea cu securea și netezirea cu barda, meșterul acorda atenție fiecărei etape de lucru, făurind, pe rând, piesele componente ale porții: „șarancii de poartă” (stâlpi), cu partea de jos mai voluminoasă (numită de localnici „urs”), pragul de sus al porții, „chitușii” care întăresc legătura dintre stâlp și pragul de sus al porții, fundătura și acoperișul.
Deși fiecare piesă era lucrată atent, după măsurători riguroase, cea mai migăloasă etapă în crearea porților lui Borodi fiind realizarea decorului. Meșterul ornamenta majoritatea elementelor componente ale porții: stâlpii, portița, pragul de sus, chitușii, creasta acoperișului și fundătura.

Porțile făurite de meșterul Borodi se remarcă prin torsada care apare pe cei trei stâlpi, pe pragul de sus al portiței, pe fruntari și pe chituși, însoțită de romburi, triunghiuri, linii drepte sau oblice.

Ornamentica lui Borodi este caracterizată de simetrie, obținută împărțind suprafața stâlpului în două părți egale prin funia răsucită, precum și prin realizarea motivelor decorative pe cei doi stâlpi ai porții și pe pragul de sus al acesteia prin dispunerea pe același plan a acelorași elemente de bază – rozeta și triunghiurile duble.

Meșterul a sculptat peste 35 de porți, nu numai în localități de pe Valea Izei sau Valea Marei, ci și în Borșa, Baia Mare, Halmeu, Șișești, Bihor, precum și pentru trei muzee din Austria.
Talentul maestrului Borodi a fost recompensat, în timpul vieții sale, cu premii, ordine și medalii.

Astfel, în anul 1967 acestuia i-a fost acordat Ordinul Muncii clasa a III-a, medalia „a XX-a aniversare a Eliberării patriei”.

Meșterul a obținut Premiul I la etapa republicană a celei de-a III-a Expoziții bienale de artă populară a artiștilor amatori în 1964, precum și la Expoziția internațională de artă populară organizată în cadrul Primului festival și concurs internațional de folclor „România 69”, pentru lucrarea „Poarta”.

De asemenea, meșterul a primit, în anul 1972, premiul Uniunii Artiștilor Plastici.

Talentul și dragostea pentru cioplitul lemnului s-au transmis, în familia Borodi, din generație în generație, nepotul meșterului, Mihai Borodi (1950-2019), fiind, de asemenea, un cunoscut și apreciat sculptor. Acesta spunea, într-un interviu, despre unchiul său, că a fost „primul care m-a incitat şi mi-a insuflat pasiunea pentru sculptură. Modul cum priveam lemnul i-a întărit credinţa în talentul meu. A văzut în mine pe urmaşul său în cioplitul lemnului şi, de ce nu, în arta lemnului. M-a învăţat totul despre lemn şi mi-a susţinut ambiţia de a îmi împlini visul copilăriei atât de mult dorit”.

Ajută și pe alții să descopere: