George Matei CANTACUZINO, pictor, arhitect, scriitor

George Matei Cantacuzino s-a născut in data 23 mai 1899, in Viena, si a încetat din viata in data de 1 noiembrie 1960, la Iași, România.

A copilărit la Viena primii zece ani din viață, după care vine în România. In perioada 1920-1929 a studiat arhitectura la École des Beaux Arts la Paris.


A legat prietenii cu oameni de cultură, atât din țară, cât și din Franța. Amintim pe Simon Bayer, poetul Ion Barbu, Lucien Fabre, Paul Morand, George Michaux, Matila C. Ghyka, Theodor Pallady, Anton Bibescu, Marta Bibescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, Constantin Brâncuși, Horia Teodoru, Alexandru Rosetti, Catul Bogdan, Gheorghe Brătianu, Ion Jalea, ș.a.

A fost încadrat la București la Direcția Monumentelor Istorice, este concediat, având origine nesănătoasă și concepții învechite, iar după cea de a doua arestare, va lucra la Mitropolia Moldovei, tolerat de autorități, dar protejat de mitropolitul Iustin Moisescu.

După planurile arhitectului au fost construite următoarele clădiri, în stil renascentist:
– Palatul Băncii de Investiții (1923-1928)
– fostul sediul Uniunii Arhitecților (transformarea acestuia), mai târziu restaurantul Mărul de Aur (1925-1928)
– imobilul Crețulescu din Calea Victoriei (1934-1939)
– clădirea de birouri din Piața Universității (1934-1939)
– clădirea în care își avea sediul Institutul de Studii și Proiectări Energetice (1947-1948)