Gara din Buzău

Gara Buzău a fost deschisă în 1873, la un an după darea în folosință a căii ferate București–Galați.
În 1930, un vultur, pe nume Ilie, crescut de un localnic ce locuia în zonă, a început să viziteze gara frecvent, venind aproape de ferestrele trenurilor și lăsându-se hrănit de călători.
El a sfârșit ucis de niște soldați naziști în 1943, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Asemenea unui om, el a fost dus pe ultimul drum de către copiii din Buzău, fiind înmormântat la cimitirul Dumbrava. Scriitorul buzoian Bucur Chiriac i-a dedicat cartea „Ultimul Zăgan”, în care a relatat, prin intermediul versurilor, povestea Vulturului Ilie, cu care a copilărit. Numele cărţii i-a fost sugerat de bunul său prieten, Marin Sorescu. În memoria acestei păsări, Fabrica de bere de la Buzău a pus numele ”Vulturul” unui sortiment de bere.

Vreme de un an, de cârciuma gării s-a ocupat însuși I.L. Caragiale, care a muncit și a locuit aici. Dramaturgul a concesionat localul aflat peste drum de gară în toamna lui 1894, împreună cu cumnatul său, dar s-a retras din afacere după numai un an, plin de datorii.
Avea 34 de ani şi scrisese deja O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă şi D-ale carnavalului. În periplul său buzoian, Caragiale a fost însoțit de soacră şi de o nepoată a acesteia, care ținea casieria cârciumii.
Gara a fost renovată și i s-au adăugat de-a lungul timpului mai multe dependințe pe măsură ce traficul a crescut. Ultima renovare a avut loc în perioada 2006–2010.