Gabriel SITARU, sculptor

Gabriel SITARU s-a născut la Proviţa de Jos, Prahova, in anul 1949.

Studii de sculptură cu maestrul Nicolae Kruch.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Bucureşti.

M-am dus mai mult către arta modernă iar în ultimul timp, mă îndrept spre abstract. De ce spre abstract? Este un „dat” despre care nu poţi să spui, ce este. Există în mine, în noi, oamenii, treaba asta. Fiecare are o chemare…Arta abstractă sau curentul abstract are două nuanţe. E cel intelectual şi cel pur. În abstractul intelectual, pleci de la un obiect dat, care încă se întrezăreşte, să zic, se regăseşte în lucrarea pe care o faci, privitorul ghicind, descoperind obiectul iniţial sau personajul de la care ai plecat. În abstractul pur, aici, pur şi simplu, inventezi forme. Nu ai de-a face cu realitatea, privitorul găsind propria percepţie a ceea ce reprezintă lucrarea respectivă. Am avut astfel de experienţe.” Gabriel Sitaru

Lucrări monumentale:

  • Monumentul eroilor din Primul Război Mondial (reconstituire), Telciu, Bistriţa Năsăud, România;
  • Interdependenţa (piatră), Mezdra, Bulgaria.
  • B.P. Haşdeu, Muzeul Memorial „B.P. Haşdeu”, Câmpina, Prahova, România.

Lucrări în colecţii particulare şi de stat: România, SUA, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Olanda.

Sculptorul Gabriel Sitaru cu un modest impresionant, ne prezintă lucrările sale. Ideea generală, simplitatea formelor pare ca un golf stâncos nordic în care spiritul are baie salvată de surogat al existenței cotidiene. El creează o lume ideală, nonconformistă și respiră prin ea. Dragostea pe care o simte sub formă de dedicare perpetuă. Puteți descoperi aici acea smerenie apostolică care nu poate fi convertită în trecătoare.” Marta Bărbulescu

Premii şi distincţii:
1989 – Premiul I la Festivalul Naţional al Ministerului Culturii;
2013 – Diploma de Excelenţă pentru promovarea operei poetice a lui Nichita Stănescu.