Florin Prodan, pictor

Florin Prodan s-a nascut in data de 4 noiembrie 1962, in Hlipiceni, Botosani .

Studii libere de arta.

Membru al Uniunii Artistilor Plastici si membru fondator al Fundatiei “Stefan Luchian”. A participat la zeci de expoziții personale și de grup, organizate în Botoșani, dar și în alte orașe ale țării.

Am pictat în tablourile mele splendoarea naturii și miracolul ei. Natura a devenit pentru mine un mod de exprimare și mă identific cu ea. Expresia mea artistică se regăseşte sau se manifestă de-a dreptul cu forţă în peisajele și naturile de interior, cadre construite special. În acest spaţiu pictural principiile programatice ale dedicaţiei mele artistice. În demersul meu artistic, mă adresez trăirilor subtile ale iubitorilor de artă, celor care caută emoţii şi vibraţii în frumosul joc cromatic şi în desenul măiestrit al tuşelor”, Florin Prodan

Marea lectie a naturii devine si pentru Florin Prodan esentiala in constituirea unei viziuni artistice, aunui mod de aintelege si a tranfigura realitatea.In fapt atasamentul fata de miracolul realitatii tine de experienta directa a unui pictor de “plain air’, dincolo de senzatie ,se afla o stiita a exprimarii plastic.
Florin Prodan place privitorilor prin calitatea culorilor atent distillate pe paleta, generoase si tandre, melancolice si vitale, subtile si onctuoase. Creatia lui se potriveste perfect cu imaginile pictate, in fapt sensibile transfigurari ale unor emotii si delicate sentimente. Asemeni lui Blaga pictorul nu vrea sa strivesca corola de lumini a lumii, ci doar s-o mangaie cu privirea
.” Valentin Ciuca

Lucrari in colectii particulare din Romania, Franta, Italia, Anglia, Germania, Grecia, SUA, Cipru , Iran, China,Canada.