Fabrica de ciocolată „Zamfirescu”. O istorie cu gust

Prima fabrică de ciocolată din România a fost înființată la București, în 1891, de industriașul francez F. Bresson, pe actualul bulevard Kogălniceanu, numărul 38.

Începând cu 1898 fabrica trece, prin cumpărare, în posesia lui Constantin Zamfirescu, datorită căruia va cunoaște un adevărat succes.

Despre acest lucru, Frédéric Damé amintește în lucrarea „Bucureștiul în 1906” că la începutul secolului XX au fost vândute produse de aproximativ opt sute de mii de franci elvețieni, o cifră respectabilă la acea vreme, ce făcea ca afacerea familiei „Zamfirescu” să rivalizeze cu fabrici importante din străinătate.
Datorită prosperității de care se bucura, la începutul anilor ’20, Constantin Zamfirescu deschide o nouă fabrică, mai mare, pe Calea 13 Septembrie. Fabrica va fi dotată cu noi hale de producție, magazii și alte construcții auxiliare, dar și cu locuințe pentru muncitori.

Totodată, vor fi aduse din Germania noi utilaje. În scurt timp, fabrica de ciocolată „Zamfirescu” devine cea mai mare și mai modernă fabrică de dulciuri din sud-estul Europei, bucurându-se de privilegiul de a fi furnizoare a Curții Regale.

În revista „Furnica” din septembrie 1914 găsim, de asemenea, următoarea anecdotă:
„- Ia spune domnișoară, dacă-ți dă papa 30 de bani și mama 20, cât face?

  • 30 plus 20, e egal cu… 100…
  • O sută?
  • Da… o sută de grame ciocolată Zamfirescu!”

După instaurarea comunismului, fabrica de ciocolată „Zamfirescu” a fost naționalizată, conform legii 119 din 11 iunie 1948.

Răpus de durere și de disperare, nesuportând să-și vadă munca de-o viață năruită, Constantin Zamfirescu și-a pus capăt zilelor.
Familia și-a găsit refugiul la prieteni, însă pentru scurt timp, căci au fost arestați curând, la fel ca mulți alți exponenți ai regimului burghezo-moșieresc.

Text: Andreea Mâniceanu

Ajută și pe alții să descopere: