Eustațiu STOENESCU, pictor

Eustațiu Stoenescu s-a născut la data de 14 mai 1884, la Craiova, si a încetat din viata in data de 13 septembrie 1957, la New York.

Pleacă în Franța împreună cu Nicolae Titulescu și studiază pictura la Academia Julian și la Școala națională de arte frumoase din Paris cu J.P. Laurens, reputat pictor alături de care studiaseră mai mulți artiști români.

E printre puținii artiști ce cultivă adevărata poetică a negrului, scena negrului la Stoenescu devenind fundal universal pentru aproape toate lucrările sale. Importanța pe care impresioniștii o dau luminii, Stoenescu o dă negrului.

A fost poate cel mai mare portretist al vremii, galeria sa de portrete fiind unul dintre exemplele cele mai strălucite ale picturii europene din secolul trecut.

Galeria sa de portrete are o distribuție internațională de la intelectuali, regi, șefi de state, vedete, la miliardarul Brody.

Opera sa are, pe de o parte, rigoare, severitate, armonie, echilibru, conferite de tehnică, şi, de cealaltă parte, extravaganță, libertate, schimbări radicale ale tușei. Pare că în lucrările sale sunt două mari familii vizuale, una ținând de negru, cealaltă de culoare.