Dumitru Liceanu, meșterul cojocar din Vădastra, Olt

Născut pe 14 aprilie 1943 într-o străveche vatră etnografică în care motivele folosite în broderia cojocului de Vădastra au supraviețuit din Neolitic până astăzi, Dumitru Liceanu deține, de la 12 ani, știința de a lucra pieptare și cojoace înfundate sau despicate.
Contribuie astfel la conservarea meșteșugului în țară, precum și la afirmarea acestui centru de cojocărit ce-și are filonul în epoca identificată și cunoscută drept Cultura Vădastra. Cunoaște amănunțit toate tainele cojocăritului, de la argăsirea pieilor și croirea tazmalelor (părțile componente din piele), la ornamentarea cu motive specifice ale cusăturilor din lână sau din orhă: rozete, spirale, buline, lalele, drumul robilor – un traseu simbolic de cusătură cu lână de culoare verde.

Meșterul Dumitru Liceanu s-a născut într-o familie în care stâlpul casei a îndrăgit această îndeletnicire. Tatăl său a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru meseria care mai târziu avea să-i aducă recunoaşterea de cel mai priceput meşter cojocar. Povestirile lui despre cojocărit şi despre meşterii satului din vremea copilăriei sale sunt pline de melancolie.
De la părintele său a deprins că trebuie să asculte chemarea sufletului şi să urmeze calea ce i-a fost ursită. A început să petreacă ore întregi în atelierul unde tatăl său i-a predat tehnica de confecţionare a cojoacelor de Vădastra. Încet-încet, din truda mâinilor sale au început să prindă formă cele mai frumoase bundiţe. Venise vremea ca învăţăcelul să ia locul maestrului.

Meșterul Dumitru Liceanu îşi asigură, după cum mărturiseşte cu mândrie, cele necesare traiului din acest meşteşug inca din anul 1960 și este instructor la clasa de cojocărit a Şcolii Populare de Artă din Slatina.
Dumitru Liceanu împărtășește o tradiție moștenită, care a făcut ca meseria să-i intre în sânge, așa cum a mărturisit în repetate rânduri. De aceea, nu poate renunța și continuă să-i învețe pe tineri, în calitatea sa de angajat la Școala de Arte și Meserii, realizarea acestui element de continuitate al portului tradițional, care este cojocul.
Cojoacele de Vădastra pot fi recunoscute cu uşurinţă datorită modelelor cusute pe ele. Privindu-le, ai impresia că toată pleiada de stele a cerului şi toate florile câmpului s-au strâns în buchete colorate înfrumuseţate de razele soarelui. Sunt modele specifice, care nu lasă loc de greşeală, iar cine le vede poate să ghicească în ele cultura străveche de Vădastra.
Distincții și premii
Dumitru Liceanu a participat la numeroase expoziţii sau târguri organizate în ţară, la Craiova, Deva, Sibiu, Slatina, Bucureşti, dar şi în străinătate: sediul UNESCO din Paris, Strasbourg, Parlamentul European din Bruxelles, în Italia, Germania etc.

„Iscusinţa l-a făcut cunoscut pe Dumitru Liceanu – nea Mitrel, cum îi spun toţi cei care îi sunt mai apropiaţi. Cojoacele realizate de el sunt adevărate bijuterii cusute pe piei de oaie. Comparând motivele decorative cu cele ale culturii neolitice se constată asemănari multiple – de unde opinia că acest tip de cojoc a fost contemporan sau a succedat culturii Vădastra. Strămoşii lui nea Mitrel Liceanu s-au îndeletnicit cu confecţionarea de cojoace, pieptare şi ilice. De la acest ultim obiect vestimentar se pare că se trage şi numele neamului său, pentru că făuritorii acestora se numeau în trecut iliceni, cuvânt ce printr-o inversare fonetică larg răspândită nu numai în aceasta regiune, a devenit Liceanu. El este necăjit că lumea nu mai agreează portul popular tradiţional, dar înţelege că nu poate concura cu ce este pe piaţă şi cu uşurinţa cu care tinerii sau bătrânii de astăzi dau banii pe ţoale de la chinezi sau turci.” Valeru Ciurea, referent CJCPCT Olt
Înainte se purtau pieptare ca să ţină de cald, dar când au apărut cele cusute, acestea erau de sărbătoare, te duceai la Paşti în ele, la hora satului, erau lăutari tocmiţi şi toţi tinerii jucau îmbrăcaţi în ele. Era fantastic! O fată nu era băgată în seamă dacă nu avea pieptar cu flori, asta era bogăţia ei. Când ieşea la horă, trebuia să aibă toarte în urechi şi pieptar cu flori. Dacă mai avea şi cergă de lână şi îi mai dădea şi taică-său vreo două pogoane de pământ, atunci era bogată şi avea mulţi peţitori“ Dumitru Liceanu.

Ajută și pe alții să descopere: