Dimitrie BEREA, pictor

Dimitrie Berea (Demetre de Berea) s-a născut la data de 2 noiembrie 1908, la Bacău, si a încetat din viata la data de 14 ianuarie 1975, Paris.

Urmează şcoala primară la Liceul Ferdinand I din oraş, iar între 1927-1932, este student la Academia de Arhitectură şi Arte din Bucureşti.

În anul 1932 expune pentru prima dată la expoziția anuală a Academiei de Arhitectură.

Expune în 1934 la Salonul Oficial din Bucureşti, unde este premiat pentru portretul domnişoarei Lizuca Şoarec, acesta fiind şi momentul afirmării sale.

Dimitrie BEREA s-a remarcat ulterior ca portretist.

În această calitate a devenit pictor oficial al vedetelor de la Hollywood și a fost căutat de capete încoronate și de alte oficialități, de oameni politici la modă sau de scriitori de succes.

A fost pictorul român cu una dintre cele mai ridicate cote de licitaţie pentru lucrările realizate.

Tablourile lui Berea se află în 473 de mari colecţii ale unor cunoscute personalităţi princiare, politice, de afaceri şi artistice, precum şi în 20 de muzee de artă modernă din cele mai importante ţări ale lumii.