Dan CRECAN, pictor

Crecan Dănuţ Vasile s-a nascut in anul 1955, la Bălan, Sălaj.

A învăţat la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea„, Cluj.

A absolvit Institutul de Arte Plastice și Decorative ‘Ion Andreescu’ din Cluj-Napoca (1980).

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici Profesioniști în cadrul UNESCO.

Arta lui Dan Crecan este un prelung discurs autoreflexiv. Sincretismul semantic al lucrărilor şi personalizarea extremă a tehnicilor de lucru culminează cu acumularea lentă de detalii şi nuanţe până la obţinerea scenariului plastic şi fac din pictura lui Dan Crecan un superb moment de transpunere identitară şi de confesiune fără rezerve, ca şi cum pânza şi instrumentarul artistului s-ar converti în pledoarie pentru ieşirea din tensiunile cotidianului. In rest, totul este suflet…Diana Câmpan