Cula Bujoreanu, Bujoreni, Vâlcea

Cula de la Bujoreni a fost construită pe temelii mai vechi din zidărie de către Preda Bujoreanu, cu ajutorul lui Gherasim, monah, tot din neamul Bujorenilor, iar ridicarea ei s-a încheiat în anul 1812.
Cula a trecut, prin zestre, în proprietatea lui Matache Temelie, fiind cunoscută și sub numele de Cula lui Temelie.
A fost construită cu scopul principal de refugiu şi apărare împotriva cârjaliilor. Tâlhari turci de la sud de Dunăre, din Vidin, cârjalii au terorizat Țara Românească și în special Oltenia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.

Cula Bujoreanu, Bujoreni, Vâlcea

Termenul de „culă” este împrumutat din limba turcă și, tradus în română, înseamnă turn.
Din punct de vedere arhitectonic, cula Bujoreanu apare drept o construcție cu formă de dreptunghi, ce dispune de două nivele: parter şi etaj.
Se pare că la început a avut trei nivele – dar nu se cunoaște dată exactă când a fost demolat ultimul nivel. Cert este faptul că odată cu demolarea acestuia s-au refăcut şi consolidat celelalte două.

Cula Bujoreanu, Bujoreni, Vâlcea

Parterul are o singură încăpere cu aspect de beci şi o singură intrare directă, dispusă pe peretele de miazăzi, ce făcea legătura cu conacul aflat în apropierea. Pe fiecare perete, constructorii au prevăzut o mică fereastră, ce se aseamănă foarte mult cu meterezele unei cetăți.
La etajul I se află o încăpere mai mare, din care pornea casa scării spre etajul al II-lea.
Plafonul parterului este construit din grinzi de stejar înfundate cu scânduri. Plafonul etajului este făcut din boltire semicilindrică, consolidată puternic cu câte două penetraţii pe peretele de la nord şi de la sud.
Zidurile, construite dintr-un amestec de piatră de gârlă cu piatră de stâncă şi cărămidă, sunt bine legate, trainice şi groase de un metru.